Un câine din Harkiv face voluntariat la sediul unui centru din Cernăuți

De mai bine de un an, câinele ciobănesc  belgian Ber este voluntar la centrul “Mișcarea Voluntarilor din Bucovina”. Împreună cu proprietarul său, Serhii Morozov, s-a evacuat din orașul Harkiv la Cernăuți, unde  ajută voluntarii să transporte ajutoare umanitare, informează audiovizualul public Suspilne.

Serhii Morozov, “Mișcarea de voluntariat din Bucovina”: ”Oamenii vin să ceară ajutor, iau lucruri, mâncare și, dacă sunt persoane în vârstă, de exemplu, și le este greu să le ducă și locuiesc departe, îi ducem cu mașina. Așa că nu e o problemă. Eu am luat ceva, Bercik altceva…

Mulți oameni vin aici nu pentru a cere ajutor, ci pentru a-l oferi. Intră în birou, iar noi îi întrebăm: “Cu ce să vă ajutăm?” Și ei răspund: “Nu, noi am venit pentru Bercik.” Cineva aduce cârnaț pentru câine, altcineva aduce delicatese. Unii vin pur și simplu să se joace cu el. Cel mai important este să nu fie foarte greu. Să nu fie o problemă pentru sănătate sau pentru dinți. Mă asigur de asta. Îi pun o geantă specială cu o curea de piele. El poartă mereu propria lui geantă când lucrăm sau mergem undeva.

Războiul a început, așa precum pentru majoritatea locuitorilor din Harkiv, inclusiv și pentru mine. Primele o lună-două eram la Harkiv, apoi am decis să-mi evacuesz familia, dar nimeni nu dorea să plece în străinătate sau în altă parte, așa că i-am adunat pe toți și am plecat împreună. Și am ajuns la Cernăuți, nu am ales în mod special… Aveam cunoștințe, care dețineau un apartament pe care îl puteam închiria cu puțini bani. În primele zile, am primit imediat o citație, așa că în ziua următoare am mers la centrul de completare, apoi am umblat prin oraș să văd cum este… Într-un fel, cumva, am ajuns aici, la sediul voluntarilor…

Hrana pentru câine era puțină și era destul de slăbit. Aici l-am întâlnit și pe Sașa Kaspruk, care era și el voluntar, și a început să hrănească câinele. Am început să discutăm și, în acel moment, erau foarte mulți oameni și mult de lucru, iar treptat m-am alăturat și eu. Acum mișcarea voluntară din Bucovina a devenit a doua mea familie. Vom fi aici până la victorie. Sau până când voi fi înrolat în armată. Mă prezint acolo o dată pe lună. Deocamdată nu am fost chemat. Merg cu Bercik, dar el rămâne în stradă. Toată lumea îl cunoaște deja acolo. Toți știu că el este cu mine și mă întreabă de ce nu vreau să mă înrolez în serviciul chinologic? Dacă va fi cazul, voi propune să-l fie alături. Este mereu cu mine.

Numărul persoanelorcare necesită ajutorul nostrum nu a scăzut, dar prim tot mai puține ajutoare umnaitare… Oamneii au obosit, mulți au plecat în străinătate, unii s-au întors în Kiev.  În plus, birocrația a devenit mai mare. Anul trecut, pe lângă ajutorul pentru persoanele strămutate intern, am ajutat și militarii. Dacă un an în urmă colectam 500 de truse medicale pe lună, acum nu reușim să strângem decât 50. Trusa medicală este necesară, odată folosită, nu poate fi reutilizată, iar prețul e mare… În organizația noastră au mai rămas doi băieți. Unul dintre ei era farmacist, dar a fost chemat la armată. Acum nu are cine să distribuie medicamentele. Dar oamenii continuă să vină… Lucrăm aici în echipă. Mă ocup și eu de formularele de înregistrare, de site-uri, vorbesc cu oamenii și cu băieții de pe front, îi întreb ce le trebuie. Toți ne ocupăm în mod constant de aceste lucruri.

Câinele este ca un membru al familiei noastre. Mereu cu mine. Toți s-au obișnuit cu Bercik… Mereu aleargă pe lângă noi. Poate că toată această mișcare se va termina atunci când va fi victoria multașteptată, dar nu sunt sigur că mă vor lăsa să plec de aici. De fapt, nu vreau să plec din Cernăuți. Spunem aici, la noi, în Cernăuți…  Sunt deja cernăuțean”.