Un înalt oficial ucrainean solicită sprijinul Occidentului pentru deputinizarea, dezarmarea și destrămarea Rusiei
Dacă omenirea vrea să evite cel de al Treilea Război Mondial, Ucraina trebuie susținută mai mult pentru deputinizarea, denuclearizarea, dezarmarea și destrămarea Federației Rusiei prin proclamarea independenței Tatarstanului, Icikeriei, Siberiei, Orientului Îndepărtat, Nordului și Sudului Rusiei, scrie într-un editorial secretarul Consiliului de Securitate și Apărare Națională al Ucrainei, Oleksii Danilov, publicat în ziarul „Ukrainska pravda” (Adevărul ucrainean), un fragment al acestuia fiind publicat de Libertatea.
Oficialul susține că războiul mondial devine iminent dacă Rusia nu va fi oprită acum, iar Ucraina nu va fi înarmată suficient.
Rusia este o a doua Germanie nazistă
Oleksii Danilov, un apropiat al președintelui Volodimir Zelenski, compară Rusia de astăzi cu regimul nazist din Germania, subliniind că Moscova este mult mai periculoasă decât Berlinul acum 80-90 de ani!
„Avem de a face cu nașterea unui totalitarism hibrid, modernizat și crunt, numit pe bună dreptate o ideologie rașistă, alimentată de toate inovațiile tehnologice. Soarta acestei himere a antilumii ieșită din oul fermecat al Kremlinului este decisă la intersecția ucraineană”, menționează Danilov.
Regimul lui Hitler a apărut în urma pasivității Occidentului, iar cel autoritar al lui Putin este o reincarnare a ruinelor URSS-ului.
„Nu este vorba doar despre Ucraina, este greșit să credeți în acest mod. Suntem în fața pericolului apariției unei formațiuni antiumane, a unei himere născută din nazism și comunismul bolșevic. Acest regim are ambiții globale și nu doar regionale, după cum cred unii”, atrage atenția secretarul Consiliului de Securitate și Apărare Națională al Ucrainei.
Niciun compromis, nicio cedare
Istoria ne învață că nu pot fi acceptate compromisuri cu dictatorii, scrie Danilov. Discuțiile cu diavolul nu pot clădi un viitor stabil, iar orice cedări acum sunt o înfrângere a lumii libere mâine. Oficialul consideră că dictatorului Putin îi plac statele indecise și înfricoșate sau cele care iau bani de la el. În schimb, Putin se teme de forță, de state și lideri deciși.
Respingem orice compromis, orice cedare, spune Danilov, menționând că crezul Ucrainei este de a continua lupta și de a nu se opri la jumătate de drum. „Distrugerea totală, eliminarea chirurgicală a tumorii garantează nerepetarea recidivelor”, scrie metaforic oficialul responsabil de securitatea Ucrainei.
Rușii trebuie umiliți, iar Moscova va plăti reparații
Oleksii Danilov consideră că fără umilirea rușilor războiul va continua. Ei trebuie să înțeleagă că sunt vinovați de ce s-a întâmplat, trebuie să se căiască la nivel național și să tragă o lecție din această istorie absolut tristă.
Din aceste considerente, Danilov critică unii politicieni, fără să-i numească, care îi propun Ucrainei să accepte o „egalitate” în acest război. Egalitatea, armistițiul, pacea fără recuperarea tuturor teritoriilor ocupate, fără reparații din partea Moscovei va fi ca o victorie pentru Rusia, atenționează oficialul.
Dacă Rusia nu va fi învinsă în cel mai scurt timp războiul mondial va deveni iminent
Secretarul Consiliului de Securitate și Apărare Națională al Ucrainei, Oleksii Danilov, scrie în presa ucraineană că Rusia este atât de agresivă astăzi pentru că nu au fost condamnate la nivel colectiv crimele regimurilor din trecut, este o societate care „nu s-a căit”.
Rusia a rămas statul lui Stalin, al GULAG-ului și turnătorilor. Ea oricând poate cauza un război mondial și o catastrofă nucleară, consideră Danilov.
Războiul mondial va deveni iminent dacă omenirea îi va oferi suficient timp Rusiei pentru o anumită perioadă de tranziție. Urmează naționalizarea tuturor sectoarelor economiei, militarizarea generală, consolidarea industriei militare, anularea liberei circulații a informației, interzicerea partidelor, consiliilor, revenirea la represiuni. Urmează o mare alianță a dictatorilor pentru a schimba ordinea mondială, prognozează oficialul.
După destrămarea Imperiului Rus trebuie să urmeze destrămarea Rusiei
Danilov face apel la comunitatea internațională să sprijine luptele împotriva regimului lui Putin, care poate la un moment dat să declanșeze un război mondial. El argumentează că în 1991 a avut loc prima etapă a destrămării Imperiului Rus, iar la 24 februarie 2022 Rusia a intrat în cea de a doua etapă – deconstrucția pseudofederației.
Occidentul, potrivit oficialului, trebuie să sprijine Ucraina, să-i ofere un ajutor militar tot mai mare, astfel încât pierderile Rusiei să fie inevitabile.
„Forțele Armate ale Ucrainei trebuie să dispună de posibilitatea să acționeze la distanțe mai mari: de la Moscova până la Vladivostok. Militarii ucraineni bine instruiți și echipați vor elibera toate teritoriile Ucrainei în limita frontierelor din 1991”, scrie Danilov.
Umilirea și deputinizarea Rusiei, așteptată la Kiev
Secretarul Consiliului de Securitate și Apărare Națională al Ucrainei, Oleksii Danilov, își dorește să vadă tot mai mulți militari ruși uciși, un Kremlin umilit și o economie rusă la pământ.
Cea mai importantă garanție a securității Ucrainei și a lumii poate fi „deputinizarea, denuclearizarea și dezarmarea Federației Rusiei, destrămarea acestui stat și proclamarea independenței Tatarstanului, Icikeriei, Siberiei, Orientului Îndepărtat, Nordului și Sudului Rusiei”, menționează Danilov.
„Zeitenwende” – cuvântul anului 2022 trebuie să devină cuvântul faptei în 2023
La finalul articolului, Oleksii Danilov îl citează pe cancelarul Olaf Scholz și cuvântul acestuia, „Zeitenwende”, recunoscut de Societatea de Limbă Germană din Wiesbaden drept cuvântul anului în Germania.
Se traduce prin „punct de cotitură”, folosit de Scholz în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
„A venit timpul acestui moment de cotitură – Zeitenwende, cuvântul anului din Germania, care trebuie să devină cuvântul faptei în 2023”, speră oficialul ucrainean.
Urmăriți-ne pe Telegram