Un nou „Minsk” nu va mai fi – Zelenski cu privire la posibile negocieri cu Federația Rusă privind încetarea focului
În prezent Ucraina nu este pregătită pentru negocieri cu Rusia privind încetarea focului, întrucât nu dorește să repete experiența negativă a Acordurilor de la Minsk, care a determainat pierderea controlului asupra teritoriilor ucrainene.
Președintele Volodimir Zelenski a spus acest lucru în timpul unei conferințe de presă conform rezultatelor celui de-al doilea summit al Platformei Crimeei de la Kiev.
„În punctul în care ne aflăm, nu suntem pregătiți pentru o încetare a focului. Am explicat că nu va exista Minsk-3, sau Minsk-5 sau Minsk-7. Nu vom participa la aceste jocuri, am pierdut o parte din teritorii în acest fel. Și toată lumea înțelege acest lucru foarte bine, toată lumea a auzit-o de la noi. Pentru că este o capcană”, a spus Zelenski.
Potrivit acestuia, regimul de încetare a focului poate dura ani de zile, iar Ucraina va rămâne fără o parte din teritoriile din sud și nu va avea acces la mare.
Și Federația Rusă ar putea, după ceva timp, să înceapă din nou ostilitățile, încercând să acapareze Mykolaiv, Odesa și chiar să repete încercarea de a captura Kievul.
Urmăriți-ne pe Telegram