Ungaria a restituit Ucrainei banii și aurul Oșadbank, în valoare de 82 de milioane de dolari

Ungaria a restituit integral Ucrainei banii și valorile confiscate în luna martie de la angajații băncii de stat Oșadbank, a anunțat președintele Volodimir Zelenski. Este vorba despre 40 de milioane de dolari, 35 de milioane de euro și 9 kilograme de aur, active evaluate la aproximativ 82 de milioane de dolari.

Potrivit Agenției BucPress din Cernăuți, citând Reuters, AP și Oșadbank, fondurile și valorile au revenit pe teritoriul Ucrainei în întregime, iar reprezentanții băncii au verificat integritatea și autenticitatea ambalajelor în care acestea au fost transportate.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că reținerea încasatorilor ucraineni de către partea ungară a fost nejustificată, iar restituirea bunurilor reprezintă „un pas important” în relațiile dintre Kiev și Budapesta. Liderul ucrainean a mulțumit Ungariei pentru ceea ce a numit o abordare „constructivă și civilizată”, precum și echipei ucrainene implicate în apărarea intereselor statului.

Incidentul a avut loc la 5 martie, la Budapesta, când autoritățile ungare au reținut șapte încasatori ai Oșadbank și două vehicule blindate ale băncii. Potrivit relatărilor internaționale, transportul conținea 40 de milioane de dolari, 35 de milioane de euro și 9 kilograme de aur, iar autoritățile ungare au invocat atunci suspiciuni de spălare de bani.

Partea ucraineană a respins acuzațiile și a susținut că transportul era realizat în baza unor proceduri bancare internaționale. Kievul a acuzat autoritățile de la Budapesta că au acționat ilegal, iar cazul a tensionat suplimentar relațiile dintre Ucraina și Ungaria, deja marcate de divergențe politice privind sprijinul acordat Kievului și poziționarea Budapestei față de Rusia.

Încasatorii ucraineni au fost eliberați și au revenit în Ucraina la scurt timp după incident, însă banii, aurul și vehiculele au rămas temporar pe teritoriul Ungariei. Ulterior, Budapesta a restituit mai întâi vehiculele, iar acum a finalizat și returnarea integrală a fondurilor și valorilor confiscate.

Restituirea activelor este prezentată de Kiev drept un semnal de detensionare în relațiile bilaterale. Presa internațională notează că acest gest are loc într-un moment în care Ucraina speră la o relație mai pragmatică cu Ungaria, după o perioadă de tensiuni politice accentuate.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina