Ucraina pregătește introducerea unui „curs zero” în universități pentru absolvenții de liceu care nu au reușit să promoveze Testul Național Multidisciplinar (НМТ). Potrivit declarației pentru Ukrinform a directorului Direcției învățământ superior și educație pentru adulți din cadrul Ministerului Educației și Științei, Oleg Șarov, cursul ar putea începe să funcționeze încă din noiembrie 2025.
„Conform planurilor preliminare, acest program ar urma să fie lansat în noiembrie. Pentru asta, deciziile corespunzătoare trebuie adoptate între septembrie și octombrie. În prezent, au loc consultări”, a declarat Șarov.
„Cursul zero” este destinat absolvenților care, din diverse motive, nu au reușit să treacă Testul Național Multidisciplinar. Principalele caracteristici ale programului vor fi forma de studiu cu frecvență zilnică și locurile cu facilități, inclusiv pentru candidații din teritoriile temporar ocupate. Cei care nu se încadrează la facilități vor plăti taxa de studiu.
Anterior, ministrul Educației, Oksen Lisovyi, a precizat în timpul orei întrebărilor către guvern din Rada Supremă că înscrierea la „cursul zero” nu va fi limitată la campania de admitere tradițională, ci va fi posibilă și pe parcursul iernii sau primăverii.
„Instrumentul pe care îl propunem, discutat deja și pentru care am elaborat proiectul de hotărâre, este ceea ce numim «cursul zero». Este un mod de admitere fără Testul Național Multidisciplinar, care va permite includerea copiilor care nu au trecut testul din diferite motive – pierderi educaționale sau studiul în străinătate”, a explicat Lisovyi.
Totuși, studiul pe „cursul zero” nu garantează admiterea directă la primul an al unui anumit universități. Ministrul a subliniat că elevii vor trebui, în continuare, să susțină Testul Național Multidisciplinar.
„Vrem să îi aducem pe toți, dar ulterior, după finalizarea «cursului zero», să îi pregătim pentru test, astfel încât să nu fie afectată corectitudinea repartizării resurselor de stat”, a adăugat Lisovyi, menționând că rectorii sprijină această inițiativă.
Elvira Chilaru


