Unsprezece bărbați ucraineni, reținuți în apropierea graniței cu România
Nouă bărbați din regiunea Rivne și doi transcarpatieni au fost reținuți în apropierea graniței cu România. Acest lucru s-a întâmplat în seara zilei de 6 iunie.
“Patrula de frontieră a departamentului Solotvino a oprit la punctul de control un microbuz Mercedes Vito în care se aflau 11 persoane, inclusiv nouă locuitori din regiunea Rivne și doi transcarpatieni”, se arată în comunicat.
Potrivit polițiștilor de frontieră, transcarpatienii reținuți sunt rezidenți în vârstă de 29 și 59 de ani din satul Apșa de Jos, raionul Teaciv (Teceu).
“Bărbații intenționau să treacă ilegal frontiera ucraineano-română, fiind vorba de nouă bărbați de vârstă militară. Pentru serviciile lor, ei intenționau să primească de la 3 până la 3,5 mii de dolari de la fiecare dintre clienții” lor”, a informat Direcția regională de vest a Serviciului Frontierei de Stat pe site-ul său.
Pe numele celor reținuți au fost întocmite rapoarte administrative, iar dosarele au fost trimise în instanță.
“Grănicerii au trimis un raport Departamentului Teaciv al Poliției Naționale cu privire la detectarea semnelor unei infracțiuni în conformitate cu articolul 332 din Codul penal”, se arată în postare. Sancțiunea articolului prevede o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare.
Urmăriți-ne pe Telegram