Valerii Zalujnîi: „Purtăm războiul împotriva unei țări a cărei dimensiune este de 28 de ori mai mare decât dimensiunea statului nostru”

Comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valerii Zalujnîi, s-a adresat ucrainenilor cu cuvinte de speranță, pentru că ucrainenii sunt cei care se apără decent și resping atacurile rusești.
„Purtăm războiul împotriva unei țări a cărei dimensiune este de 28 de ori mai mare decât dimensiunea statului nostru, a cărei populație este de 4 ori mai mare decât a noastră, al cărei potențial militar este de multe ori mai mare decât capacitățile de care dispunem noi. Purtăm război pe uscat, în aer, pe mare, în spațiul cibernetic etc. Nu ducem război de 8 luni, ci de 8 ani și 8 luni. Toate acestea mărturisesc rezistența noastră, curajul de a -I apăra pe ai noștri și setea de victorie.
Alte țări ar rezista la o asemenea presiune? Chiar astăzi, inamicul a folosit 55 de rachete de croazieră și o rachetă aeriană ghidată, 22 de rachete antiaeriene S-300, 4 aparate de zbor „Shahed-136” și o dronă „Lancet-3” asupra obiectelor civile ale Ucrainei… Nu știu cum, dar rezistăm, ne regrupăm, facem rezerve, întărim apărarea și eliberăm treptat patria noastră.
Victoria ne este dată foarte greu. Dar cu siguranță va fi”, se arată în mesajul lui Zalujnîi, pe care l-a publicat pe pagina sa de Facebook.
Vă reamintim că în cursul zilei, Forțele Armate au distrus 12 tancuri și 650 de ocupanți.