Olga Kmetiuk vizitează militari răniți în spitalele din Cernăuți. A început să facă acest lucru în urmă cu trei luni. Atunci, într-un chat al unei organizații căutau pe cineva care să poată vizita un soldat paralizat, care nu avea rude. Olga a acceptat fără ezitare, imaginându-se în locul lui. De asemenea, și-a amintit că are experiență în îngrijirea unei persoane imobilizate, întrucât și-a îngrijit mama după un grav accident rutier. În plus, și-a dat seama că nu-i este frică de răni și sânge, fiind farmacistă de profesie. Iată ce a povestit Olga Kmetiuk jurnaliștilor de la audiovizualul public Suspilne Cernăuți.
”Târziu, într-o seară, într-unul dintre chat-urile noastre, o colegă din Harkov a scris că în Cernăuți există un soldat grav rănit, căruia i-au ars toate lucrurile, inclusiv telefonul, astfel încât nu se putea lua legătura cu el. Ea m-a rugat să merg la el, la spital, și să văd cum se simte. Dimineața , am cumpărat tot ce mi-au scris asistentele medicale, am vorbit cu medicii…
Acest militar era în stare gravă. Îl vizitam zilnic. La început părea că a ajuta este ceva extraordinar, dar, este greu. Indiferent ce faci, începi să-ți faci griji pentru starea acestei persoanei, mai ales când începe să aibă încredere în tine. Când l-au transferat în alt oraș, am respirat parcă mai ușurată.
Ulterior, medicii m-au întrebat, dacă aș dori să iau și alți soldați sub ocrotire. Acum vizitez soldați din diferite brigăzi de luptă. În majoritatea cazurilor, acești militari sunt originari din estul Ucrainei, care nu prea sunt vizitați de cineva, militare grav răniți… Vorbesc cu ei, verific dacă li se oferă toate serviciile prevăzute de pachetele Serviciului Național de Sănătate. De asemenea, cumpăr lucrurile necesare, produse alimentare și medicamente care lipsesc, îi ajut… Adun bani pentru toate acestea într-o cutie.
Din luna mai îi vizitez pe soldații răniți, dar am impresia că a trecut o viață. Acum aproape toți băieții pe care îi vizitez sunt mobili. De asemenea, sunt complet asigurați de spital. De aceea, merg la ei o dată pe săptămână. Înainte îi sunam pe toți și îi întrebam de ce au nevoie, le cumpăr tot ce le trebuie. Dacă nu le trebuie nimic, pur și simplu, cumpăr ceva gustos și vin să vorbesc cu ei, să-i ascult. Sunt militari, care încep să se simtă mai bine, cu aceștea comunic doar la telefon. Militarii se schimbă constant. Cineva începe tratamentul în Cernăuți, iar apoi este transferat la Lviv. Obțin informații despre militarii din spitalele noastre de la brigăzi. Ei îmi dau și documente pentru a putea vizita soldații.
Cernăuțiul este unul dintre cele mai liniștite orașe din Ucraina și, parcă uneori uiți că războiul continuă. Când vezi militari răniți, îți aduci aminte cu ce preț trăim aici… Ajutându-i pe băieți, le mulțumim pentru eroismul lor. În rețelele de socializare mulți scriu atât de frumos: mulțumiți militarilor noștri. Dar în realitate, nu este așa. Pe stradă, de obicei, evită privirea ta, își pleacă ochii. Și acei militari, care au fost în lupte îi observi imediat – nu intră în contact. Nu te vei apropia de el pe stradă, pentru că este complet nepoliticos.
Când simt momentul potrivit în timpul conversației, pun mâna pe inimă și spun: „Băieți, vă mulțumesc că v-ați sacrificat sănătatea, camarazii voștri și-au dat viața”. Și le apar lacrimi în ochi. Și acesta este momentul în care acceptă această mulțumire. Este foarte important pentru mine. În majoritatea cazurilor, militarii din Cernăuți au o asigurare completă conform listelor de garanții de stat. Dar uneori rănile militarilor sunt foarte grave și sunt necesare medicamente suplimentare în afara pachetelor, uneori foarte scumpe. Unele brigăzi adună sume de bani foarte mari, dar există cheltuieli diferite, de exemplu, un soldat rănit trebuie reabilitat într-o clinică privată sau în străinătate. Deci, avem nevoie de sume mari, dar eu colectez singură bani pentru militari. Sunt două cutii: una pentru ceea ce trebuie să cumpăr în spital. Raportez despre suma adunată și cum cheltuiesc acești bani. A doua cutie, cea peferată pentru mine și prietenii mei de pe rețelele de socializare – cumpărăm dulciuri… Ei vor întotdeauna ceva gustos…”
Urmăriți-ne pe Telegram
