Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat legea care prelungește termenul de examinare a comisiei medico-militare (VLK) pentru cetățenii considerați „limitat apți” pentru serviciul militar. Informația a fost publicată pe site-ul Radei Supreme joi, 13 februarie.
Decizia a fost luată după ce, în opt luni de la adoptarea legii anterioare, doar 25% dintre cei vizați au reușit să efectueze reevaluarea medicală, ceea ce a făcut imposibilă respectarea termenului inițial.
Noua lege, adoptată ieri de parlament, stabilește obligația ca toți cetățenii „limitat apți” să efectueze reevaluarea medicală până la 5 iunie 2025.
Reamintim că, în 2024, Ucraina a eliminat statutul de „limitat apt” pentru serviciul militar. Astfel, persoanele care dețineau acest statut trebuiau să treacă din nou prin comisia medico-militară până la 4 februarie 2025 și să primească unul dintre următoarele patru statuturi:
- Apt (cu specificarea tipului de serviciu);
- Inapt (cu posibilitatea de reevaluare în 6-12 luni);
- Necesită tratament (concediu medical sau spitalizare);
- Temporar inapt (cu stabilirea unei date pentru reevaluare).
În prezent, peste 1 milion de bărbați înrolați, dar considerați anterior „limitat apți”, nu au trecut încă reevaluarea medicală. Până la 5 februarie, acest lucru a fost aproape imposibil din cauza cozilor uriașe la centrele de recrutare (TCK).
Alexandru Vasilachi


