Zelenski a prezentat pentru prima dată cele 20 de puncte ale acordului de pace: alegeri, garanții de securitate și viitorul Forțelor Armate ale Ucrainei

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat pentru prima dată principalele prevederi ale unui proiect al acordului de pace menit să ducă la încheierea războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Documentul, prezentat în cadrul unei discuții cu jurnaliștii, conține 20 de puncte și reprezintă o versiune revizuită a unui plan anterior, care includea 28 de poziții, potrivit postului public ucrainean Suspilne.

Zelenski a subliniat că proiectul nu este încă acceptat de toate părțile implicate, însă oferă o structură clară asupra modului în care ar putea fi negociată încheierea conflictului.

Documentul reafirmă suveranitatea Ucrainei și prevede introducerea unor garanții de securitate solide, oferite de Statele Unite, NATO și state europene semnatare, comparabile cu articolul 5 al Alianței Nord-Atlantice.

Planul stipulează menținerea efectivelor Forțelor Armate ale Ucrainei la aproximativ 800.000 de militari în timp de pace, confirmarea statutului de stat non-nuclear și organizarea de alegeri naționale „cât mai curând posibil” după intrarea în vigoare a acordului.

Ucraina ar urma să adere la Uniunea Europeană într-un termen clar definit și să beneficieze de un acces economic preferențial pe termen scurt la piața UE. De asemenea, este prevăzut un pachet amplu de dezvoltare economică, inclusiv fonduri pentru reconstrucția țării și un acord separat privind investițiile.

Proiectul mai include accelerarea negocierilor pentru un acord de liber schimb între Ucraina și Statele Unite, precum și garantarea accesului liber al Ucrainei la Marea Neagră și la fluviul Nipru pentru activități comerciale.

Conform documentului, pentru ca acordul să intre în vigoare, Rusia ar trebui să își retragă trupele din regiunile Dnipropetrovsk, Nikolaev, Sumî și Harkiv. În regiunile Donețk, Lugansk, Zaporijjea și Herson, pozițiile militare existente la data semnării ar urma să fie recunoscute de facto drept linie de contact.

Planul ia în calcul și crearea unei posibile zone economice libere în Donbas, care ar funcționa ca zonă demilitarizată, aflată sub supravegherea unor forțe internaționale. Kievul se declară dispus să organizeze un referendum pe teritoriile aflate sub controlul său pentru validarea acestui aranjament.

Unul dintre cele mai sensibile puncte vizează centrala nucleară de la Zaporijjea, care ar putea fi administrată într-un format comun de Ucraina, Statele Unite și Rusia. Zelenski a precizat că Kievul susține un control comun exclusiv cu participarea SUA, în timp ce Washingtonul promovează o formulă tripartită.

Acordul ar avea caracter obligatoriu din punct de vedere juridic, iar implementarea sa ar urma să fie monitorizată de un Consiliu al Păcii, condus de președintele Statelor Unite, Donald Trump. După semnarea documentului, este prevăzută o încetare completă a focului, precum și schimbul tuturor prizonierilor de război și repatrierea civililor reținuți.

Zelenski a declarat că Ucraina așteaptă în prezent un răspuns oficial din partea Federației Ruse la propunerile formulate. „Abia după aceea vom putea evalua următorii pași și posibilele termene pentru decizii”, a spus el.

Președintele ucrainean a adăugat că Kievul este pregătit pentru o întâlnire la nivel de lideri cu Statele Unite, pentru discutarea celor mai sensibile aspecte ale negocierilor.

La rândul său, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Rustem Umerov, a declarat pe 21 decembrie că, în ultimele zile, au avut loc mai multe întâlniri „constructive și productive” cu parteneri americani și europeni.

În același timp, vicepreședintele SUA, J.D. Vance, a afirmat că în negocierile privind încheierea războiului s-au înregistrat „anumite progrese”, avertizând însă că, în acest stadiu, nu există garanții clare privind atingerea unei soluții de pace durabile.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina