Zi de sărbătoare în Parohia românească „Sfinții Trei Ierarhi” din Ciudei (FOTO)
La 4 august a.c., zi în care creștinii ortodocși de stil vechi îi sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Foca și pe sfânta Maria Magdalena, ÎPS Metetie, Mitropolitul Cernăuților și Bucovinei, a vizitat parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din localitatea Ciudei, regiunea Cernăuți, săvârșind aici Sfântă și Dumnezeiasca Liturghie.
Ierarhului i-a coliturghisit un sobor de preoți din care a făcut parte părintele paroh Vasile Pojoga, clerici din cuprinsul episcopiei locale, dar și slujitori ai altarului din România.
Cu toții s-au rugat pentru pace în țară, pentru izbăvirea de dușman, pentru alinarea celor ce sunt deznădăjduiți din cauza războiului.
Bucuria duhovnicească a parohienilor a fost sporită și de aducerea și așezarea în biserica spre închinare a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Crasna.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
Urmăriți-ne și pe platforma Telegram
Urmăriți-ne pe Telegram