34 de dosare penale înregistrate în Transcarpatia pentru colaboraționism
În Transcarpatia au fost înregistrate 34 de dosare penale în pentru faptele de colaboraționism de la începutul invaziei. Purtătorul de cuvânt al parchetului regional Transcarpatia, Kateryna Hijnyak, a anunțat acest lucru la telemaratonul Audiovizualului Public.
Potrivit purtătorului de cuvânt, la instanță au fost trimise 6 rechizitorii. „Inculpații sunt în mare parte rezidenți din Transcarpatia, originari din alte țări, în special Rusia, dar care au pașaport ucrainean și locuiesc în Ucraina. Într-un caz din cele trimise în judecată este vorba despre o transcarpatiană care a a plecat de aici în Federația Rusă, de unde desfășoară activități subversive. De obicei figuranți în dosare sunt persoane în vârstă”, a spus Kateryna Hijnyak.
Purtătoarea de cuvânt a parchetului regional a spus că activitatea de colaborare în Transcarpatia este încadrată fie contravențional, fie ca infracțiune în temeiul uneia dintre părțile art. 111-1 din Codul penal.
„Așa cum nu există ostilități în Transcarpatia, ceea ce definim aici ca colaboraționism este în mare parte sprijinul public al cetățenilor a acțiunilor armatei ruse împotriva Ucrainei. De asemenea, nerecunoașterea ocupării unei părți a teritoriului Ucrainei. Vorbim despre sprijin în spațiul public: în rețelele sociale, cu utilizarea mass-media. Acest lucru se califică conform articolului despre activitatea de colaborare”, a spus Kateryna Hijnyak.
Singura sentință pronunțată pentru colaboraționism a fost la Beregovo. Potrivit purtătorului de cuvânt al parchetului, un localnic a fost condamnat în luna august la 10 ani de privare de dreptul de a ocupa anumite funcții în autoritățile statului și organele locale de autoguvernare pentru difuzarea postărilor colaboraționiste pe rețelele de socializare.
Urmăriți-ne pe Telegram