80 de ani de la moartea lui Victor Ion Popa, scriitor și dramaturg, director al Teatrului Național din Cernăuți

Victor Ion Popa s-a născut la Bârlad, la 29 iulie 1895, potrivit „Dicţionarului Scriitorilor Români” (Editura Albatros, Bucureşti, 2002). A urmat şcoala primară în satul Căimăţui, apoi liceul la Iaşi, scrie Agerpres.

În 1914 devine student al Facultăţii de Drept a Universităţii din Iaşi, urmând în paralel şi Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică şi, pentru scurtă vreme, Şcoala de Belle Arte, notează „Dicţionarul general al literaturii române al Academiei Române” (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006).

A debutat la 1 decembrie 1912 cu poezia „Linişte” în „Revista noastră” a Liceului „Unirea” din Focşani, semnând cu pseudonimul Gheorghe A. Hamza, iar în 1914 i-au apărut primele desene în revista ieşeană „Versuri şi proză”.

În 1916, a urmat Şcoala de Ofiţeri din Botoşani, obţinând gradul de sublocotenent în Regimentul 12 Infanterie. A participat la bătăliile de la Mărăşti şi Oituz, fiind rănit.

În 1920 a venit în Bucureşti, unde a fost desenator şi redactor la „Revista copiilor şi a tinerimii”, iar în 1921 a semnat cronica artistică în cotidianul „Ora”. A fost colaborator la „Gândirea” (al cărei cofondator este), „Hiena”, „Ora”, „Revista vremii”, „Sburătorul”, fiind în paralel cronicar artistic, desenator şi regizor.

A avut o bogată activitate în domeniul teatral: secretar al comitetului de conducere al Societăţii Autorilor Dramatici Români (1923), director de scenă la Teatrul Popular (1926), director de scenă la Teatrul Naţional din Craiova (1926), director al Teatrului Naţional din Cernăuţi (1927-1929), regizor la Teatrul Ventura (1930), director al Teatrului „Muncă şi Voie Bună” (1938-1944), profesor la catedra de dramă, comedia şi regie scenică a Conservatorului din Bucureşti, director al Oficiului Naţional Cinematografic (1943).

Din 1924 montează piese la Teatrele Naționale din Craiova și Cernăuți.  În anii 1927 – 1929 este director general al Teatrului Național din Cernăuți, perioadă în care a montat 41 de premiere și reluări. Aici a creat primul teatru românesc de păpuși și marionete și a deschis un ciclu de audiții muzicale însoțite de conferințe.

Teatrul Național din Cernăuți

Prima sa piesă de teatru, „Ciuta” (pentru care a primit Premiul Asociaţiei Criticilor Dramatici), s-a jucat la Teatrul Naţional din Bucureşti în 1922, apoi la Teatrul Naţional din Iaşi. Au urmat piesa „Muşcata din fereastră” (1930), romanul „Floare de oţel” (1930), romanul „Velerim şi Veler Doamne” (1933) – Premiul Societăţii Scriitorilor Români, romanul „Sfârlează şi fofează” (1936), piesa „Take, Ianke şi Cadâr” (1938).

A luat parte, împreună cu Dimitrie Gusti, la organizarea Muzeului Satului din Bucureşti (1936). A colaborat cu articole, cronici şi comentarii teatrale, cu versuri şi fragmente din scrierile dramatice sau cu desene şi caricaturi la numeroase ziare şi reviste între care: „Acţiunea”, „Curentul”, „Boabe de grâu”, „Gazeta”, „Lumea”, „Neamul românesc”, „Politica vremii”, „Reporter”, „Spectatorul” etc.

S-a remarcat şi prin câteva schiţe şi nuvele preponderent umoristice, grupate în volumele „Povestiri cu prunci şi cu moşnegi” (1936), „Ghiceşte-mi în cafea” (1938) şi „Bătaia” (1942).

Dintre apariţiile postume amintim: „Cântecele mele” (1946); „Velerim şi Veler Doamne. Floare de oţel” (1958); „Scrieri despre teatru” – ediţie îngrijită de Vicu Mândra şi Sorin Popa (1969); „Ghiceşte-mi în cafea” – ediţie îngrijită de Cornel Simionescu (1972); „Un om îndurerat” – ediţie îngrijită de Sorin Popa (1973); „Muşcata din fereastră” – ediţie îngrijită de Valeriu Râpeanu (1984); „Velerim şi Veler Doamne. Floare de oţel” – ediţie îngrijită de Ion Neaţă (1985). A murit la 30 martie 1945, la Bucureşti.

Foto – playtech.ro