La Spitalul Clinic Regional din Transcarpatia, microchirurgi americani, împreună cu medici ucraineni, au efectuat patru intervenții reconstructive complexe pentru militari cu răni grave suferite în luptă.
Operațiile au avut loc în cadrul unei misiuni de trei zile a specialiștilor din Statele Unite — microchirurgii Andrew Bowder și Steven Kovach.
Potrivit reprezentanților instituției medicale, în cadrul primei intervenții a fost operat un tânăr militar cu o leziune severă la nivelul gambei și piciorului. Defectul extins de țesut a fost acoperit cu un lambou vascularizat, ceea ce va permite ulterior efectuarea unei reconstrucții osoase.
Un alt militar, cu amputație bilaterală înaltă la nivelul coapselor, a fost supus unei intervenții reconstructive dificile. Din cauza deficitului de țesut la nivelul unuia dintre bonturi, necesar pentru protezare, medicii au transferat un lambou vascularizat din regiunea dorsală pentru acoperirea defectului cicatricial. În prezent, pacientul se pregătește pentru externare și pentru prima etapă de protezare.
Al treilea militar a ajuns la spital cu o traumă extrem de gravă a mâinii drepte, cu pierderea oaselor carpiene și a falangelor. Defectul de părți moi de la nivelul feței dorsale a mâinii a fost acoperit cu un lambou vascularizat. Pacientul este pregătit pentru următoarea etapă — reconstrucția defectului osos.
De asemenea, a fost operat un militar de vârstă mai înaintată, cu defect al gambei și al țesuturilor moi din treimea inferioară a acesteia. Pentru reconstrucția tibiei la nivelul membrului afectat, medicii au transplantat un segment osos vascularizat din membrul inferior contralateral.
Șeful Secției de Chirurgie Reconstructivă a spitalului, Andrii Pohoriliak, a declarat că evoluția postoperatorie a tuturor pacienților este favorabilă. O parte dintre militari se pregătesc pentru externare, iar ceilalți vor continua tratamentul de durată sub supravegherea medicilor.
Elvira Chilaru


