La Cernăuți au avut loc audieri publice privind planul general de dezvoltare al orașului

S-au desfășurat audieri publice privind Planul complex de dezvoltare a comunității. Acesta este un document strategic care stabilește modul în care orașul și satele învecinate — Corovia și Ciornovca — vor arăta în următorii șapte ani. Informația este publicată de C4.

Autorii proiectului susțin că principalul obiectiv este să transforme orașul într-un loc mai apropiat de apă și mai confortabil pentru locuit.

„Planul complex reprezintă, în același timp, documentație la nivel local și documentație de amenajare a teritoriului, care definește planificarea, organizarea și destinațiile funcționale ale terenurilor, principalele principii și direcții de dezvoltare, inclusiv un sistem unitar de servicii publice — rețea de drumuri, infrastructură inginerească și de transport”, explică directorul firmei dezvoltatoare a proiectului, Oleksandr Cijevski. Pe lângă școli și spitale noi, planul include soluții ambițioase de infrastructură: crearea de eco-parcuri, amenajarea unei zone speciale pentru înmormântarea animalelor și chiar lansarea unui funicular.

„În ceea ce privește alte tipuri de transport, la Cernăuți se propune construirea unui funicular între centrul orașului și zona gării, de la strada 28 Iunie până la strada Huzar”, afirmă Cijevski.

Totuși, cea mai aprinsă discuție a fost axată pe marginea proiectului „Prut-Sity”, care presupune dezvoltarea orașului în jurul râului. Întreprinzătorii ale căror afaceri se află de-a lungul râului sunt de părerea că schimbarea statutului terenului de la industrial la recreațional le va opri activitatea.

În timpul discuțiilor, locuitorii orașului și ai comunității au propus zeci de alte idei pentru îmbunătățirea planului general. Toate sugestiile vor fi luate în considerare de dezvoltatorul proiectului. Firma are la dispoziție 10 zile pentru a procesa observațiile.

După aceasta, documentul final va fi supus analizei în cadrul ședinței consiliului local. Implementarea primelor etape ale planului general este prevăzută până în 2028, iar realizarea completă a proiectului este planificată până la sfârșitul anului 2033.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina