Zalujnîi: „Doar morții vor vedea sfârșitul războiului”

Ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie și fost comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valerii Zalujnîi, a publicat un articol de opinie în NV.ua în care avertizează că orice război are în mod inevitabil două consecințe: cineva câștigă sau pierde ceva, iar războiul însuși poartă în el germenii unui conflict viitor.

Zalujnîi atrage atenția asupra lipsei voinței politice globale de a lua decizii ferme, considerând că aceasta a făcut posibile atât războiul din Ucraina, cât și conflictul din Orientul Mijlociu — pe care îl califică drept cel mai mare conflict al secolului XXI din regiune ca intensitate și număr de țări implicate. Fostul comandant trasează o paralelă cu Tratatul de la Versailles din 1919, care, deși a pus capăt Primului Război Mondial, a generat prin condițiile sale umilitoare premisele celui de-Al Doilea Război Mondial — după doar 20 de ani.

Referitor la perspectivele războiului din Ucraina, Zalujnîi este direct: „Sunt nevoit să dezamăgesc pe toată lumea. Astăzi este imposibil să prevezi și să progonozezi cursul și variantele de încheiere ale acestui război.” El subliniază că tehnologiile de război s-au schimbat radical, că orice țară poate dobândi acum capacități militare disproportionate față de puterea sa economică sau demografică, și că războiul cu drone a transformat fundamental paradigma luptei armate.

Zalujnîi conchide că Ucraina nu are nevoie de timp pentru pregătirea alegerilor, ci de o pace câștigată în război, care să asigure viitorul copiilor ucraineni — și că singura certitudine rămâne că orice război, indiferent de cum se încheie, trebuie urmat de căutarea unui drum pentru a supraviețui până la următorul.

Alexandru Vasilachi

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina