Un ofițer al servciului de informații militare al Ungariei suspectat că ar fi coordonat o rețea de agenți în Transcarpatia

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a identificat un ofițer al serviciului de informații militare al Ungariei, suspectat că ar fi coordonat o rețea de agenți în Transcarpatia.

Potrivit oamenilor legii, este vorba despre Zoltan Andre, ofițer de carieră al spionajului militar ungar, suspectat de conducerea unei rețele de agenți destructurată în primăvara anului 2025. Informația a fost publicată pe site-ul SBU.

Conform anchetei, în primăvara anului trecut, serviciile speciale au reținut doi suspecți implicați în acest caz. Aceștia colectau date privind capacitatea de apărare a regiunii, starea de spirit socio-politică și posibila reacție a populației în eventualitatea introducerii trupelor ungare în zonă.

Anchetatorii susțin că, în perioada 2016–2020, Zoltan Andre a activat în Georgia sub acoperirea unei misiuni diplomatice a Ungariei, iar în 2021 și-ar fi început activitatea împotriva Ucrainei.

„În același an, el a recrutat un fost militar din raionul Beregovo, pe care l-a plasat în «regim de așteptare». Ulterior, în septembrie 2024, Andre a «activat» agentul și i-a ordonat să desfășoare activități de spionaj în Transcarpatia. Acesta a cules informații despre locurile de dislocare ale Forțelor de Apărare, încercând, în special, să identifice pozițiile de luptă ale apărării antiaeriene ucrainene”, se arată în comunicatul instituției.

De asemenea, la indicația suspectului, fostul militar ar fi trebuit să recruteze noi informatori. Printre potențialii candidați se numărau foști și actuali militari, precum și angajați ai organelor de drept.

Pentru colaborare, li s-ar fi promis bani și diverse facilități din partea Ungariei. SBU precizează că unui militar ucrainean i-ar fi fost propusă, în loc de bani, furnizarea regulată de substanțe narcotice.

O altă persoană implicată în grupare, recrutată de Andre, este o fostă militară angajată pe bază de contract într-o brigadă de luptă a Forțelor Armate ale Ucrainei. Aceasta a fost reținută ulterior, împreună cu un alt agent, au mai precizat autoritățile.

„Discuțiile de recrutare și întâlnirile cu agenții aveau loc, de regulă, în automobilul personal al lui Andre. Pentru conspirație, acesta folosea un pseudonim operativ”, se mai menționează în comunicat.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina