Drumețiile la munte, în contextul invaziei la scară largă, au devenit o formă de recuperare emoțională: în perioadele de concediu, aici vin militari și familiile lor pentru a se „deconecta” și a-și reface echilibrul interior. Ghidul montan din Transcarpatia, Serghei Prokop, pentru care excursiile au devenit o adevărată vocație, a explicat pentru Suspilne de ce munții „vindecă sufletul” și de ce aceste drumeții capătă un sens aparte.
Dragostea pentru munți a apărut la Serghei încă din anii de studenție și, în timp, s-a transformat în profesia sa de viață.
„A fost o dorință mai veche. Și la un moment dat am ajuns în capitală, am fost la câteva excursii ghidate, cu ghizi profesioniști, și atunci m-am imaginat și eu în rol de ghid. Așa a apărut această dragoste pentru această meserie. Probabil este o chemare”, a povestit el.
Încă din copilărie, el a umblat prin păduri și pe poieni de munte, însă prima sa mare ascensiune, potrivit ghidului, a fost vârful Hoverla.
După cum adaugă Serghei Prokop, un loc special pentru el îl ocupă vârful Menciul Draghivskyi: „Are 1501 metri deasupra nivelului mării. Întotdeauna mi-am dorit să ajung acolo. S-a întâmplat să pot duce turiști acolo. Și este minunat”.
Potrivit lui, la munte vin atât soțiile militarilor, cât și soldați, pentru a se odihni și a se reechilibra.
„Când oamenii pornesc la munte, de regulă au o stare pozitivă. Așteaptă frumusețea, măreția naturii, o gură de aer curat. Este un val de energie. După drumeții, aceste senzații îi rămân omului. Este o ‘dependență de munte’. Și este ceva minunat”, a spus Serghei Prokop.
Impresiile sale le-a împărtășit și turista Oksana Popovici. Ea spune că, din cauza muncii continue, are rar timp liber, însă munții rămân cea mai mare pasiune a ei.
„Este sentimentul de libertate, frumusețe și măreție. Este exact ceea ce vindecă sufletul, te distrage de la toate grijile și de la agitația cotidiană”, a adăugat ea.
Serghei Prokop a subliniat că munții au devenit pentru el un sens al vieții: „Nu trebuie neapărat să fiu în munți, dar trebuie neapărat să îi văd”.
Elvira Chilaru
