„Cândva îmi era rușine să mă numesc artistă”. Povestea pictoriței de 23 de ani Ecaterina Kostik din Transcarpatia

La doar 23 de ani, Ecaterina Kostik se pregătește să-și inaugureze prima expoziție personală. Deși a absolvit Filologia și intenționa să devină profesoară de limba ucraineană și engleză, astăzi își urmează adevărata vocație – arta. În portofoliul său se regăsesc aproape 40 de lucrări grafice realizate în stil realist și suprarealist.

Pasiunea pentru desen a însoțit-o încă din copilărie, însă după începutul invaziei ruse la scară largă, arta a devenit pentru ea mai mult decât un simplu hobby.

„Am început, fără să-mi dau seama, să desenez în fiecare zi. Era modul meu de a mă liniști și de a-mi găsi echilibrul interior. Tocmai de aceea mi-am intitulat expoziția astfel – pentru că desenul m-a ajutat să trec prin această perioadă”, spune artista.

Ecaterina consideră că adevăratul ei parcurs artistic a început în 2025, când a început să participe la expoziții și concursuri și să vorbească deschis despre sine ca artistă.

„Mult timp mi-a fost rușine să mă numesc artistă. Credeam că oamenii nu vor lua acest lucru în serios. În cele din urmă am înțeles că vreau să-mi împărtășesc creațiile”, mărturisește ea.

Inițial, tânăra și-a dorit să fie profesoară de limba ucraineană, însă desenul a devenit treptat ocupația principală din viața ei.

Primele sale lucrări au fost portrete. Unul dintre ele a fost realizat chiar în ajunul invaziei pe scară largă. Ulterior, prietenii au încurajat-o să-și publice desenele pe rețelele de socializare.

Astăzi, artista lucrează în special în stil suprarealist, pe care îl consideră cea mai potrivită modalitate de a comunica cu privitorul prin intermediul simbolurilor.

Una dintre lucrările centrale ale expoziției se intitulează „Eul netrăit” și înfățișează un tânăr încolăcit treptat de iederă.

„Pentru mine, iedera simbolizează potențialul nevalorificat. Fiecare frunză reprezintă un motiv pentru care oamenii amână viața la care visează: lipsa banilor, responsabilitățile, fricile sau rutina. Totuși, printre ele există o singură frunză colorată – simbolul primului pas. Odată făcut, poți începe să te eliberezi de tot ceea ce te împiedică”, explică Ecaterina, adăugând că lucrarea este, într-o anumită măsură, autobiografică.

Artista spune că desenează aproape zilnic și că lipsa desenului îi afectează starea emoțională.

O altă lucrare, „Lovitura”, a fost inspirată de o fotografie cu urmările unui atac rusesc asupra Kievului.

„M-au impresionat profund emoțiile femeii din fotografie. Mi-a fost foarte greu din punct de vedere psihologic să lucrez la acest desen, așa că pictam simultan și la o altă lucrare pentru a mă putea detașa”, povestește ea.

Majoritatea creațiilor sale sunt realizate cu creioane din grafit și cărbune, iar culoarea apare doar ca element simbolic. Deși nu a urmat o școală de arte, Ecaterina și-a însușit singură tehnica desenului grafic, prin practică și multe ore de muncă.

Printre cele aproape 40 de lucrări se află și portretul muzicianului din Ujgorod, Serghei, care, după ce și-a pierdut ambele picioare, continuă să cânte la flaut pe străzile orașului.

„Timp de trei luni nu am avut curajul să mă apropii de el și să-i cer permisiunea de a-i face portretul. Îmi era teamă, dar a reacționat cu multă căldură. Ne-am cunoscut și acum păstrăm legătura”, spune artista.

Înainte de deschiderea expoziției, locuitorii din Ujgorod au început să-i promoveze lucrările pe rețelele de socializare. Ecaterina mărturisește că nu se aștepta la un asemenea sprijin.

„Este o senzație extraordinară să vezi că oamenii își doresc pur și simplu să-ți susțină eforturile”, afirmă ea.

În prezent, artista lucrează la o nouă serie de lucrări dedicate ritmurilor diferite în care trăiesc oamenii. În una dintre ele, personajul înaintează călare pe o albină, iar în alta meditează pe un melc. Ambele simbolizează moduri diferite de a trăi, iar niciunul nu este greșit.

„Fiecare om are propriul ritm de viață. Eu vreau să arăt că orice ritm este firesc, dacă ți se potrivește”, spune Ecaterina Kostik.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina