Grănicerii, în colaborare cu angajații Direcției SBU din regiunea Cernăuți, au obținut informații despre un grup infracțional organizat interregional care se ocupa cu trecerea ilegală a frontierei de stat a țigărilor, transmite Detașamentul de Frontieră Cernăuți. Ancheta a stabilit că la schemă era implicat șeful unuia dintre departamentele serviciului de frontieră, care, în schimbul unor remunerații bănești, facilita trecerea ilegală a mărfurilor din Ucraina în România.
Militarul a fost reținut și i-a fost înaintată o notificare de suspiciune. Notificare de suspiciune a primit și principalul organizator al grupului infracțional.
Totodată, Serviciul de Securitate al Ucrainei a precizat că șeful departamentului câștiga și din organizarea trecerii ilegale a frontierei de către persoanele care se eschivau de la mobilizare. Acesta organizase un canal de traversare nestingherită a frontierei „pe ocolite”, evitând punctele de control, pentru potențialii recruți care doreau să ajungă în Uniunea Europeană.
BucPress


