Orașul Beregovo va găzdui, în perioada 17–19 iulie, festivalul caritabil „Beregivska Hostîna – Beregszászi Vendégség”, organizat în Piața Kossuth. Evenimentul își propune să adune comunitatea în jurul unei cauze comune – sprijinirea militarilor ucraineni.
Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii vor avea parte de un program divers, cu concerte, expoziții, competiții sportive, ateliere creative și un târg caritabil. Fondurile obținute din vânzarea preparatelor culinare, suvenirurilor și din donațiile participanților vor fi direcționate către sprijinirea Forțelor Armate ale Ucrainei.
Printre principalele atracții se numără expoziția „Războiul în metal… Războiul așa cum este…”, care reunește artefacte din războiul ruso-ucrainean, spectacole susținute de ansambluri de copii, tineri și formații folclorice, precum și recitaluri ale unor interpreți ucraineni.
Pe 18 iulie, programul include o cursă comemorativă dedicată eroilor căzuți, o expoziție de pictură a artiștilor din comunitatea Beregovo și o expoziție de artă populară și meșteșuguri tradiționale, urmate de un concert.
Festivalul se va încheia pe 19 iulie cu un turneu de fotbal între veteranii de război și veteranii sportului, care va avea loc pe stadionul „Drujba”.
Elvira Chilaru


