Aproximativ 15.000 de soldaţi ruşi ucişi, estimează Londra şi Washington
Richard Moore, şeful Serviciului de Informaţii Externe al Marii Britanii (MI6), a declarat joi că un bilanţ de 15.000 de morţi în rândul ruşilor este „probabil o estimare prudentă” şi o „adevărată lovitură dură” pentru preşedintele rus Vladimir Putin, care a sperat într-o victorie rapidă împotriva Ucrainei fără pierderi atât de mari.
„Este aproximativ acelaşi bilanţ ca acela din cei zece ani petrecuţi în Afganistan în anii 1980”, a adăugat el la Forumul privind securitatea din Aspen, în Munţii Stâncoşi.
„Şi nu vorbim aici despre tineri din clasa de mijloc din Sankt Petersburg sau Moscova”, a apreciat el. „Aceştia sunt copii săraci din Rusia rurală, provin din oraşe muncitoare din Siberia şi sunt în mare parte din minorităţi etnice. Sunt carnea lui de tun”, a spus el.
Cu o zi înainte, directorul CIA a făcut o estimare similară. Pierderile ruseşti sunt de „aproximativ 15.000 de morţi şi poate de trei ori mai mulţi răniţi”, a spus Bill Burns.
„Acestea sunt pierderi semnificative. Ucrainenii au suferit de asemenea pierderi, probabil mai puţine, dar pierderi semnificative”, a adăugat şeful agenţiei americane de informaţii.
Pe de altă parte, autoritățile ucrainene susțin că Rusia ar fi pierdut 39 de mii de soldați în războiul din Ucraina.
Urmăriți-ne pe Telegram