Directorul general al Centrului regional perinatal Cernăuți, Dmîtro Manciulenko, care este judecat pentru suspiciunea de luare de mită, a fost demis din funcție. A expirat durata contractului de muncă. Despre acest lucru a declarat într-un comentariu pentru televiziunea publică Cernăuți, președintele Consiliului regional, Oleksii Boiko.
Manciulenko este judecat pentru faptul, că acesta, probabil, i-a dat mită în valoare de12 mii de dolari unui funcționar de la consiliul regional pentru prelungurea contractului de muncă.
Potrivit lui Oleksii Boiko, Manciulenko a fost înlăturat din post în timpul unei inspecții oficiale. În data de 29 iulie instanța de judecată a anulat rezoluția lui Boiko cu privire la efectuarea unei inspecții și i-au permis lui Manciulenko să-și exercite atribuțiile de serviciu. A doua zi expira-se contractul, care nu a fost prelungit. În prezent, Vladislav Goșovski este director general intermiar al centrului perinatal din cernăuți.
Jurnaliștii de la audiovizualul public nu au reușit să-l contacteze pe Manciulenko. Telefonul este închis. Nu a răspuns la apel din ziua în care i-a fost anunțată suspiciunea.
Vom reaminti, în anul 2017, fostul primar Oleksii Kaspruk l-a concediat pe Dmîtro Manciulenko din postul de medic șef al maternității nr. 1, invocând îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu. Prima instanță l-a numit din nou în post. În 2018, locuitorii din Cernăuți au înregistrat o petiție cu privire la demiterea lui Manciulenko.
În iulie 2019 Oleksii Kaspruk l-a demis pe medicul șef pentru a doua oară, din cauza faptului că maternitatea avea alt statut și, prin urmare, directorul trebui asă fie numit prin concurs. În februarie 2020, instanța l-a readus în post pe Manciulenko, iar consiliul orășenesc i-a plătiti despăgubiri pentru absenteism forțat. În aprilie 2020, maternitatea nr.1 a fost reorganizată în Centru regional perinatal, instituția aflându-se în subordonarea Consiliului regional.
BucPress


