În regiunea Cernăuți au fost petrecuți pe ultimul drum doi militari căzuți în război

Pe 16 iulie, locuitorii regiunii Cernăuți, și-au luat rămas bun de la doi militari care au murit în război – Serghii Prisacar și Dmîtro Radița.

Acest lucru a fost anunțat pe pagina de Facebook a Consiliului regional.

Dmîtro Radița a servit în cadrul unității militare A4682. Bărbatul și familia sa au fost nevoiți să se mute în regiunea Cernăuți din regiunea Herson. El a murit pe 10 iulie, în regiunea Donețk, la vârsta de 28 de ani, a relatat pe Facebook Ruslan Levanin, secretarul consiliului orașului Zastavna.

Servciul de înmormântare a fost oficiat în Zastavna.

Sergentul major Serghii Prisacar a servit în unitatea militară A0641. S-a întors din străinătate și s-a alăturat trupelor de asalt aeropurtate, s-a relatat pe pagina de Facebook a comunității Kelmenți. A fost premiat de trei ori pentru serviciul său.

Slujba de înmormântare a fost oficiată la Kelmenți.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

Mariana Struț

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina