Alți doi militari din regiunea Cernăuți și-au jertfit viața în luptele pentru eliberarea teritoriului Ucrainei de sub ocupația armatei ruse
Doi militari din regiunea Cernăuți și-au pierdut viața în luptele cu trupele ruse de ocupație, comunică Centrul regional de recrutare și asistență socială.
În luptele cu dușmanul rus a fost omorât locotenentul Dumitru Istratii din localitatea Dinăuți. A fost comandantul unui pluton de recunoaștere, și-a pierdut viața pe frontul de lângă orașul Bahmut, se comunică pe pagina de Facebook a comunei Noua Suliță. A fost înmormântat în satul de baștină.
În războiul împotriva agresorului rus a fost ucis soldatul Serhii Gladkii din satul Selișce, comunitatea teritorială Sekureni. Și-a pierdut viața în data de 7 ianuarie în urma bombardamentelor în raionul Bahmut. Avea 48 de ani, se anunță pe pagina de Facebook a comunei Sekureni.
Sincere condoleanțe familiilor și rudelor apropiate. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Urmăriți-ne pe Telegram