Ambasadorul Alexandru Victor Micula la Cernăuți: „România sprijină integritatea teritorială a Ucrainei”
Șeful Administrației Regionale de Stat Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk, s-a întâlnit, astăzi, 19 septembrie, cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României la Kiev, Alexandru Victor Micula.
Potrivit unui comunicat al ARS Cernăuți publicat pe pagina oficială de Facebook, cei doi au discutat despre o serie de probleme importante, printre care și acordarea de sprijin și asistență umanitară pentru persoanele strămutate intern din cauza războiului.
„Suntem foarte recunoscători României pentru ajutor, mai ales acum când agresorul a pus piciorul pe pământul nostru. Vă mulțumesc pentru ajutorul neprețuit!”, a declarat Ruslan Zaparaniuk în timpul întâlnirii.
Guvernatorul regiunii a menționat că în prezent regiunea Cernăuți găzduiește peste 101 mii de persoane strămutate intern, dintre care 30.353 sunt copii. În școlile din ținut sunt școlarizați 3.153 de copii refugiați.
La rândul său, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Ucraina, Alexandru Victor Micula, a povestit despre rolul României în ceea ce privește gestionarea crizei refugiaților din Ucraina.
„România sprijină suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei. Demonstrăm acest lucru prin acțiunile noastre”, a subliniat diplomatul, adăugând că în prezent România adăpostește aproximativ 70 mii de ucraineni.
„În școlile noastre învață 3.700 de copii ucraineni. Avem și instituții în care profesorii din Ucraina predau obiectele în limba ucraineană conform programului dumneavoastră”, a adăugat Alexandru Victor Micula.