Ambasadorul SUA la NATO, mesaj pentru Putin: „Dacă vreți război, vom înarma Ucraina”

Decizia Statelor Unite de a furniza armament Ucrainei, finanțat de aliații europeni din NATO și de Canada, reprezintă un semnal politic clar adresat președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin. Declarația a fost făcută de ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, într-un interviu difuzat de postul de televiziune Fox News, citat de Evropeiska Pravda.

Potrivit ambasadorului american, noua abordare reflectă o schimbare de paradigmă în sprijinul acordat Ucrainei: armamentul va fi livrat de SUA, dar costurile vor fi suportate de partenerii europeni, sub coordonarea noului secretar general al NATO, Mark Rutte.

„Zilele în care Statele Unite trimiteau fonduri nelimitate, din banii contribuabililor americani, pentru apărarea Ucrainei au luat sfârșit”, a afirmat Whitaker.

El a precizat că, în baza acordului anunțat de președintele Donald Trump, Europa și Canada vor achita contravaloarea armelor produse în Statele Unite, destinate Ucrainei.

„Statele Unite produc cele mai performante arme din lume, iar toți le vor. Vom acorda prioritate livrărilor de armament pentru Ucraina”, a spus ambasadorul.

Totodată, el a subliniat că decizia este un avertisment direct către liderul de la Kremlin: „I-am oferit lui Vladimir Putin o șansă reală la pace. Președintele Trump este un promotor al păcii. Dar dacă președintele Rusiei vrea război, atunci vom înarma Ucraina, iar Europa va plăti pentru acest armament”, a declarat Whitaker.

Diplomatul american a atras atenția și asupra faptului că, în ultimele 18 luni, Rusia a ocupat doar 1% din teritoriul Ucrainei, dar cu pierderi masive: „Rușii nu reușesc să avanseze și pierd zilnic mii de soldați. În același timp, victimele civile în orașele ucrainene sunt mult prea numeroase. Consider că decizia luată este un pas major pentru a pune capăt acest război”, a concluzionat el.

Ambasadorul a reiterat că, dacă Putin alege să continue războiul, Statele Unite vor furniza armament Europei, care îl va pune la dispoziția Ucrainei pentru a-și apăra teritoriul.

În urmă cu câteva zile, președintele Donald Trump a anunțat că Ucraina va primi noi sisteme de apărare antiaeriană de tip Patriot. „Unele dintre aceste sisteme vor fi livrate foarte curând – chiar în câteva zile. Mai multe state care dețin baterii Patriot vor face un schimb, iar noi vom înlocui acele sisteme cu echipamentele noastre”, a explicat liderul de la Casa Albă.

Totodată, The Washington Post, citat de OBOZ.UA, a relatat că, într-o discuție recentă cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Donald Trump a întrebat de ce Ucraina nu atacă Moscova. Potrivit publicației, liderul american i-ar fi transmis omologului său ucrainean că este necesar ca Ucraina să exercite o presiune militară mai mare asupra Rusiei, inclusiv prin lovituri directe asupra teritoriului acesteia.

Conform surselor citate, Zelenski ar fi răspuns: „Putem face acest lucru, dacă ne furnizați armamentul necesar”. În aceeași conversație, Trump ar fi sugerat că Ucraina ar trebui să țintească nu doar Moscova, ci și Sankt Petersburg.

Sursa citată reamintește, în data de 4 iulie, președintele Zelenski a purtat o convorbire cu Donald Trump, în cadrul căreia cei doi lideri au discutat despre atacurile masive ale Rusiei, situația de pe front, consolidarea apărării antiaeriene, posibilitățile de producție comună de armament și perspectivele procesului diplomatic. Ulterior, Zelenski a descris acea discuție drept „cea mai bună” avută vreodată cu liderul american.

O nouă conversație telefonică între cei doi a avut loc pe 14 iulie, când președintele ucrainean i-a mulțumit lui Trump pentru angajamentul de a sprijini Ucraina. În aceeași zi, în cadrul unui discurs susținut la Casa Albă, Donald Trump a anunțat că Statele Unite ar putea impune tarife comerciale de 100% împotriva Federației Ruse și a partenerilor săi economici. Măsura ar urma să fie aplicată în cazul în care Moscova nu acceptă, în termen de 50 de zile, semnarea unui acord de pace cu Ucraina.

Leonid Parpauț

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina