Apel umanitar lansat de un român din Cernăuți pentru o femeie salvată de sub dărâmături la Kiev (VIDEO)

Un român din Cernăuți, Oleg Popescu, a lansat pe Facebook un apel umanitar în sprijinul unei femei care și-a pierdut locuința în urma atacului asupra Kievului din noaptea de 1 spre 2 iulie 2026.

Potrivit autorului postării, femeia, sora unui prieten de-al său, a rămas prinsă sub plăcile de beton ale apartamentului distrus. Ea a reușit să lovească în beton, iar zgomotele produse i-au ajutat pe salvatori să o localizeze și să o scoată de sub dărâmături.

În prezent, femeia se află internată în spital, însă a rămas fără locuință și fără bunurile personale. Oleg Popescu face apel în special la vorbitorii de limba română din afara Ucrainei să contribuie la strângerea sumei de 100.000 de grivne, echivalentul a aproximativ 2.000 de euro, necesară pentru procurarea lucrurilor de strictă necesitate.

Donațiile din străinătate pot fi transmise prin serviciul Paysend, pe cardul Visa indicat în apel:

4874 1000 3016 8143

Autorul mesajului le mulțumește tuturor celor care pot oferi sprijin financiar sau pot distribui informația.

Postarea lui Oleg Popescu (AICI)

https://www.facebook.com/reel/1336638011924563 BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina