Aproape jumătate dintre cazurile noi de cancer din Transcarpatia sunt depistate în stadii avansate

Anul trecut, în regiunea Transcarpatia au fost înregistrate 2.750 de cazuri noi de cancer, iar aproape jumătate dintre acestea au fost diagnosticate în stadiile III și IV, când șansele de tratament sunt considerabil mai reduse.

Directorul Centrului Oncologic din Transcarpatia, profesorul Andrii Rusîn, spune că doar 7,2% dintre cazuri au fost descoperite în timpul controalelor medicale preventive, ceea ce arată că majoritatea pacienților ajung la medic abia după apariția simptomelor.

Potrivit specialistului, boala evoluează adesea fără simptome în fazele incipiente, motiv pentru care depistarea precoce este esențială. În acest context, în Transcarpatia a fost lansat programul regional „Timpul salvează vieți”, destinat creșterii nivelului de informare a populației și depistării timpurii a afecțiunilor oncologice.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina