Arhiva de Stat a regiunii Transcarpatia – 80 de ani de în slujba memoriei istorice

Arhiviștii din Transcarpatia au sărbătorit 80 de ani de la înființarea Arhivei de Stat a regiunii, instituție care joacă un rol esențial nu doar în păstrarea documentelor istorice ale Ucrainei, ci și în consolidarea cooperării transfrontaliere în domeniul patrimoniului cultural, potrivit Agenției BucPress din Cernăuți.

Evenimentul aniversar a avut loc la sediul din Beregovo și a reunit reprezentanți ai autorităților regionale, ai mediului academic și ai instituțiilor de cultură. Primul adjunct al președintelui Consiliului Regional Transcarpatia, Andrii Șeketa, le-a mulțumit angajaților pentru devotamentul lor și pentru contribuția adusă la păstrarea memoriei istorice a regiunii.

Cu ocazia jubileului, mai mulți arhiviști au fost distinși cu diplome și mulțumiri din partea Consiliului Regional, inclusiv directorul instituției, Mihailo Misiuk. Acesta a subliniat că arhiva reprezintă o veritabilă comoară documentară, păstrând peste 1,3 milioane de acte, datând din secolul al XIV-lea până în prezent, în cele două sedii din Ujgorod și Beregovo.

Arhiva de Stat a regiunii Transcarpatia cooperează activ cu instituții similare din Ungaria, Cehia, Slovacia și România, în proiecte comune de digitalizare, conservare și schimb de experiență profesională. Această colaborare transfrontalieră contribuie la valorificarea patrimoniului istoric comun și la consolidarea legăturilor culturale între comunitățile din Europa Centrală și de Est.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina