Ucrainenii care călătoresc în statele UE sunt atenționați să verifice din timp ce bunuri pot transporta peste frontieră, inclusiv în bagajul de mână. Produsele alimentare, plantele, animalele, numerarul și alte valori pot fi supuse unor controale suplimentare sau unor restricții stricte.
Potrivit Agenției BucPress din Cernăuți, citând autoritățile vamale din Transcarpatia, Serviciul Vamal de Stat al Ucrainei a primit o informare din partea Ambasadei Ucrainei în Republica Slovacă privind aplicarea unor măsuri suplimentare la frontiera ucraineano-slovacă, pentru eficientizarea procedurilor de control.
Autoritățile atrag atenția că regulile nu îi vizează doar pe cei care trec frontiera prin Slovacia. Cerințe similare se aplică la intrarea în toate statele UE, inclusiv România, Ungaria, Polonia și alte țări membre.
Controalele privesc, în special, bunurile interzise sau supuse restricțiilor la introducerea pe teritoriul UE. În această categorie intră unele produse alimentare, anumite specii de plante și animale, precum și sumele mari de bani sau alte valori care trebuie declarate conform legislației în vigoare.
Astfel de bunuri pot fi verificate de serviciile fitosanitare, veterinare și de alte instituții competente ale statului membru prin care are loc intrarea în UE. Nerespectarea regulilor poate duce la reținerea produselor, întârzieri la frontieră sau alte probleme administrative.
Cetățenii sunt îndemnați să consulte informațiile oficiale înainte de călătorie, să declare bunurile atunci când este necesar și să evite transportarea produselor despre care nu știu dacă sunt permise în UE.
BucPress


