Au vrut să culeagă noaptea ciuperci. În Transcarpatia au fost reținuți 6 bărbați, bănuiți că ar fi încercat să treacă ilegal frontiera
Șase locuitori ai raionului Teaciv (Teceu) au fost reținuți în seara zilei de 31 august în raionul Rahiv (Rahău), în zona de frontieră din apropierea tractului Schaul.
Polițiștii de frontieră ai filialei „Bogdan” a detașamentului Mucacevo au observat bărbați care se îndreptau spre granița cu România și, văzând militarii, au încercat să fugă.
„Câteva salve de avertizare i-au forțat pe bărbați să se oprească. Ei și-au explicat aflarea în zona din preajma frontierei prin dorința de a aduna ciuperci, dar nu aveau atributele obișnuite ale culegătorilor de ciuperci: nu aveau coșuri sau găleți în ce aveau și pașapoarte străine, certificate de vaciinarfe COVID și un schimb de haine”, se spune în mesaj.
Pentru a determina circumstanțele cazului bărbații au fost duși la unitatea de frontieră, unde s-au întocmit procese verbale asupra lor. În plus, la adresa secției de poliție Rahiv a fost trimisă o sesizare cu privire la depistarea semnelor infracțiunii de „Sustragerea de la mobilizare în Forțele Armate ale Ucrainei”, transmite serviciul de presă.
Urmăriți-ne pe Telegram