Avea doar 26 de ani. Pe front a murit militarul Serghii Bereka din comuna Chelmenți
În războiul declanșat de Federația Rusă asupra Ucrainei, a murit militarul ucrainean Serghii Bereka, un tânăr în vârstă de 26 de ani, originar din comuna Chelmenți, regiunea Cernăuți.
Consiliul Local Chelmenți a exprimat profundul său regret pentru pierderea eroului și a transmis condoleanțe familiilor, prietenilor și camarazilor.
„Războiul sângeros a luat viața militarului Serghii Bereka. O durere inexprimabilă cuprinde inimile fiecărui locuitor al țării noastre. Serghii și-a sacrificat viața pentru a apăra integritatea teritorială, independența și viitorul senin al Patriei. Consiliul Local Chelmenți își exprimă compasiunea față de cei dragi și apropiați, prietenii și frații de arme ai eroului. Suferim împreună cu voi. Ne plecăm cu respect în fața memoriei eroului! Slavă veșnică lui Serghii! Eroii nu mor!”, se arată în comunicatul oficial al Consiliului Local Chelmenți.
Urmăriți-ne pe Telegram