În Transcarpatia, primii gemeni concepuți prin programul național de tratare a infertilității au venit pe lume, oferind speranță familiilor care, până nu demult, erau nevoite să călătorească sute de kilometri și să suporte costuri considerabile pentru a-și împlini visul de a deveni părinți, potrivit Agenției BucPress din Cernăuți.
Din august 2024, tratamentul infertilității este inclus în Programul de Garanții Medicale, ceea ce înseamnă că întregul ciclu terapeutic este gratuit. În plus, serviciile sunt disponibile direct în Transcarpatia, fără deplasări în alte regiuni ale Ucrainei.
În 2025, 152 de familii din regiune au beneficiat de acest program. Rezultatele sunt deja vizibile: 33 de femei așteaptă nașterea copiilor lor.
Majoritatea pacienților – 85 de cupluri – au urmat tratamentul la Centrul Medical „Plus Med”, unde s-au născut și gemenele care marchează prima reușită a regiunii. Alte 49 de familii au fost tratate la clinica „MedicaVer”, iar 18 la Centrul de Planificare Familială.
Autoritățile sanitare au transmis un mesaj de recunoștință specialiștilor implicați în program, subliniind că aceștia oferă familiilor șansa de a trăi bucuria de a deveni părinți.
Tinerii părinți ai celor două fetițe au fost felicitați, iar micuțelor li s-au urat sănătate, iubire și o copilărie senină. Programul finanțat de stat rămâne deschis pentru cuplurile care își doresc un copil.
Elvira Chilaru


