Începând cu acest an, în Ucraina a fost majorat impozitul pe proprietățile imobiliare, iar noile reguli vizează și locuitorii din Cernăuți.
Conform Codului Fiscal, impozitul se aplică pentru apartamente mai mari de 60 de metri pătrați și pentru case care depășesc 120 de metri pătrați. Dacă o persoană deține atât un apartament, cât și o casă, suprafețele se adună, iar taxarea pornește de la 180 de metri pătrați.
Pentru locuințele foarte mari, există și o taxă fixă: proprietarii de apartamente peste 300 mp sau case de peste 500 mp trebuie să achite suplimentar câte 25.000 de grivne pe an pentru fiecare astfel de imobil.
Cât plătesc locuitorii din Cernăuți
În municipiul Cernăuți, impozitul este stabilit la 0,3% din salariul minim din 2024 pentru fiecare metru pătrat care depășește suprafața scutită. Asta înseamnă 21,3 grivne pe metru pătrat.
Banii colectați intră în bugetul comunității teritoriale Cernăuți și sunt folosiți pentru întreținerea drumurilor, sistemul medical și programele de protecție socială.
Excepții și particularități
- Nu se percepe impozit pentru apartamente de până la 60 mp și case de până la 120 mp.
- Rata maximă a taxei nu poate depăși 1,5% din salariul minim pentru fiecare „metru pătrat în plus”.
- Dacă locuința este deținută în cote-părți (de exemplu, între membrii unei familii), limita de suprafață se aplică pentru fiecare coproprietar în parte. Astfel, o locuință de 150 mp împărțită la trei persoane este scutită de impozit, întrucât fiecăruia îi revin 60 mp.
Cum se află suma de plată
Proprietarii pot verifica sumele datorate:
- la Centrul de deservire al Serviciului Fiscal după locul de înregistrare,
- prin Cabinetul electronic al contribuabilului,
- în aplicația mobilă „Моя податкова” (Impozitul meu),
- sau prin chatbotul de pe Telegram „Місцеві податки у Чернівецькій територіальній громаді”.
De asemenea, se poate depune o cerere scrisă la sediul Administrației Fiscale din Cernăuți, pe strada Eroii Maidanului, 200A.
BucPress


