Cu adâncă durere anunțăm trecerea la cele veșnice a jurnalistei ucrainene Lilia Vakariuk. S-a stins din viață la vârsta de 38 de ani. Vestea tristă a fost confirmată pentru audiovizualul public Suspilne de către familia acesteia.
De-a lungul activității sale jurnalistice, Lilia Vakariuk a relatat cu sensibilitate și profesionalism despre destinele familiilor militarilor dispăruți fără urmă și ale celor căzuți în război. A realizat numeroase interviuri cu foști prizonieri de război eliberați din captivitate, dar și cu militarii care apără Ucraina pe linia frontului.
Originară din raionul Zastavna, regiunea Cernăuți, Lilia a absolvit Facultatea de Filologie, specializarea Jurnalism. În anul 2011 și-a început cariera în redacția ziarului „Bukovinska Pravda”, unde a coordonat rubrica dedicată știrilor din domeniul judiciar și faptelor de criminalitate.
Ulterior, a activat în cadrul Companiei Regionale de Stat de Televiziune și Radiodifuziune, unde a fost prezentatoare de știri și realizatoare a emisiunii „Liderii calității”. În perioada 2020–2025, a ocupat funcția de purtător de cuvânt al Direcției Principale a Poliției Naționale din regiunea Cernăuți, după care a revenit la profesia care i-a definit parcursul profesional, alăturându-se echipei „SUSPILNE Cernăuți”.
Dincolo de activitatea sa publică, Lilia Vakariuk a purtat și propria dramă. În martie 2023, partenerul său de viață, Oleksandr Lendiel, a fost declarat dispărut fără urmă în timpul luptelor din regiunea Donețk. În toți acești ani, ea nu a încetat să-l caute și să spere într-o veste care să-i aline așteptarea.
Lilia Vakariuk lasă în urmă doi fii și părinții îndurerați.
Plecarea sa prematură reprezintă o pierdere grea pentru societatea jurnaliștilor din regiunea Cernăuți și pentru toți cei care au cunoscut-o și au apreciat-o pentru empatia, discreția și devotamentul cu care și-a exercitat profesia.
Sincere condoleanțe familiei, rudelor apropiație și colegilor.
Dumnezeu să o odihneasca în Împaratia Sa si vesnica să-i fie pomenirea!
Foto: Lilia Vakariuk, în timpul realizării unui interviu pentru „Suspilne Cernăuți”.
BucPress


