Cinci ani de închisoare și peste 30.000 de grivne amendă pentru deținerea de lemne pentru foc
În Ucraina, a fost inițiat un nou proiect de lege, propus de deputați partidului pro-prezidențial „Slujitorul Poporului”, printre care se numără Maxim Pavliuk, Vladlen Nekliudov, Serghii Ionushaș și alții, inclusiv președintele comisiei pentru finanțe, Danilo Hetmancev. Aceștia propun înăsprirea sancțiunilor și introducerea unor pedepse penale pentru deținerea de lemne fără documente, potrivit publicației Obosevatel.
Deputatul Maxim Pavliuk, originar din satul Horișnii Șerivți din regiunea Cernăuți, este unul dintre inițiatorii legii, care a provocat controverse, în special în zonele rurale unde lemnul este esențial pentru încălzire. Proiectul prevede că deținerea lemnului fără documente justificative poate aduce amenzi usturătoare, iar în cazurile în care valoarea lemnului depășește o limită stabilită, chiar pedepse privative de libertate.
Propunerea legislativă a fost înaintată de Comisia pentru Politica Ecologică a Parlamentului Ucrainei, având drept scop combaterea defrișărilor ilegale, o problemă majoră în țară. Deputații susțin că această măsură este necesară pentru protejarea pădurilor, având în vedere amploarea defrișărilor necontrolate care afectează ecologia și încurajează activități ilegale.
Principalele prevederi ale legii includ:
– Răspundere penală: Dacă valoarea lemnului deținut depășește 30.000 grivne, persoana riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 7 ani;
– Răspundere administrativă: Pentru lemnul cu valoare sub 30.000 grivne, este prevăzută o amendă administrativă de 34.000 grivne, aplicabilă inclusiv pentru deținerea unui singur trunchi fără documente.
Legea impune ca persoanele care dețin lemne să aibă documente de proveniență legală, precum chitanțe sau avize de la vânzătorii oficiali sau autorizații eliberate de administrațiile locale ori silvice. Pentru controlul aplicării legii, este prevăzută cooperarea între autoritățile locale și forțele de ordine.
Noua reglementare poate afecta profund comunitățile rurale, unde lemnul reprezintă principala sursă de combustibil, iar mulți locuitori își procură lemnele de încălzire din păduri sau zone necontrolate, fără documente. Legea a generat îngrijorare printre experți, care consideră că intrarea în vigoare fără măsuri de tranziție va afecta negativ cetățenii care deja dețin lemn fără acte. Potrivit avocatului Oleksi Kinebas, legea riscă să criminalizeze practici casnice comune și să crească presiunea asupra organelor de aplicare a legii.
Urmăriți-ne pe Telegram