Comisarul european pentru extindere: aderarea Ucrainei la UE în 2027 este imposibilă

Ucraina nu va putea adera la Uniunea Europeană în ianuarie 2027, a declarat luni comisarul european pentru extindere, Marta Kos, în fața comisiei mixte pentru UE a Congresului Deputaților din Spania. Potrivit BucPress, cu referire la Agerpres, aceasta pledează pentru o integrare treptată, care să debuteze cu domenii concrete, precum energia.

Kos a precizat că, chiar dacă toate statele membre ar dori ca Ucraina să adere imediat, acest lucru nu ar fi posibil, deoarece țara trebuie mai întâi să adopte în întregime legislația și acquis-ul comunitar. Ea a relatat că, în cursul unei vizite recente la Kiev, autoritățile ucrainene i-au adresat întrebarea dacă este mai important să supraviețuiască sau să implementeze reformele necesare aderării — o întrebare pe care a recunoscut că este dificil de răspuns.

Comisarul a subliniat că Europa se află sub presiune din mai multe direcții — din est, din interiorul UE și dinspre mișcarea politică a președintelui american Donald Trump — și că o Europă mai puternică și mai independentă, inclusiv prin extindere, reprezintă răspunsul potrivit. Totuși, regulile rămân neschimbate: toate țările candidate au trebuit și vor trebui să efectueze reforme. Soluția propusă este integrarea treptată a Ucrainei pe sectoare, pe măsură ce cerințele sunt îndeplinite, pentru a răspunde urgenței situației fără a pierde credibilitatea procesului.

Kos a mai menționat că rezultatul recentelor alegeri din Ungaria, câștigate de un candidat mai apropiat de pozițiile UE decât premierul Viktor Orban, deschide posibilitatea de a avansa în dosarul Ucrainei, inclusiv în ceea ce privește ajutorul economic și sancțiunile împotriva Rusiei.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina