Consiliul orășenesc Cernăuți intenționează să achiziționeze peste 240 de drone pentru militarii ucraineni

Consiliul orășenesc Cernăuți intenționează să achiziționeze peste 240 de drone pentru Forțele Armate ale Ucrainei. Pentru aceasta, au fost organizate licitații. Valoarea totală a dronelor este de aproximativ 9,5 milioane de grivne, se menționează în licitațiile de pe site-ul Prozorro, citat de audiovizualul public din regiune Suspilne.
Consiliul orășenesc a anunțat trei licitații – vor fi achiziționate patru drone de modelul „Autel Evo Max 4T PROTECT+” pentru aproape 960 de mii de grivne. Acestea pot zbura peste 40 de minute, cu o viteză de 23 de kilometri pe oră. În plus, acestea sunt echipate cu camere termice, contractul pentru furnizarea acestor drone a fost deja încheiat de consiliu. De asemenea, pentru suma de 3 milioane de grivne, se intenționează achiziționarea a 200 de quadcoptere de tip FPV, echipate cu mijloace de transmitere a imaginii de la cameră în timp real.
Alte 38 de quadcoptere vor fi achiziționate pentru aproape 5,5 milioane de grivne. Acestea sunt modele „DJI Mavic”, care au un timp maxim de zbor de 45 de minute și pot atinge o altitudine de 6 kilometri.
Pentru aceste două licitații, se preconizează încheierea contractelor. Conform condițiilor contractuale, dronele trebuie livrate cel târziu până la 22 februarie. De asemenea, într-o conferință de presă din 7 februarie, primarul orașului, Roman Kliciuk, a declarat că în luna ianuarie au fost anunțate licitații în valoare totală de 14 milioane de grivne. Acestea vizează achiziționarea de mijloace de luptă radioelectronică, quadcoptere, drone FPV și UAV-uri.
Urmăriți-ne pe Telegram