Cooperare transfrontalieră: Comunele Herța și Pomârla au semnat un acord de parteneriat
O nouă etapă în dezvoltarea relațiilor transfrontaliere dintre Ucraina și România a fost marcată prin încheierea unui parteneriat între comuna Herța din regiunea Cernăuți și comuna Pomârla din județul Botoșani, România.
Primarul comunei Herța, Vasile Scripcaru, a efectuat recent o vizită de lucru în comuna Pomârla, unde s-a întâlnit cu primarul Dumitru Chelariu și cu echipa locală. Discuțiile au avut la bază schimbul de experiențe în implementarea proiectelor finanțate din fondurile europene și în dezvoltarea durabilă a comunităților.
Comuna Pomârla se bucură de succesul obținut prin accesarea fondurilor europene pentru diverse proiecte de dezvoltare comunitară și infrastructură. Primarul Chelariu a împărtășit cu entuziasm aceste experiențe cu primarul Scripcaru și a subliniat importanța colaborării transfrontaliere pentru dezvoltarea comună.
Primarii celor două localități au semnat un acord ce promite să consolideze colaborarea și să deschidă calea pentru proiecte comune în diferite domenii. Printre inițiativele semnificative discutate s-a numărat dezvoltarea de proiecte transfrontaliere menite să aducă beneficii ambelor comunități.
Urmăriți-ne pe Telegram