Curățenia și ordinea, înseamnă sănătate și putere
În luna aprilie întotdeauna facem curățenie generală peste tot. În primul rând că a venit primăvara, iar anul acesta este timpurie. În al doilea rând așteptăm cea mai mare și frumoasă sărbătoare – Sfintele Paști.
Se obișnuiește la noi, la creștini, dintotdeauna să facem peste tot ordine, curățenie, fizică și sufletească. Pe urmă mai avem în luna aprilie, conform calendarului, Ziua curățeniei mediului înconjurător.
Toate astea luându-le împreună, am hotărât să facem ordine și curățenie generală la liceul din Cupca, ca de altfel, în toate instituțiile de învățământ, și nu numai din regiunea noastră.
Vom menționa că activ s-au încadrat toate clasele acestei instituții de învățământ, elvii, profesorii, învățătorii, personalul tehnic.
Am făcut ordine generală: am greblat, am măturat, am aranjat straturile din fața școlii, am amenajat totul cu grijă. De asemenea am ajutat la celelalte lucrări de primăvară, văruirea pomilor, plivitul straturilor cu flori, amenajarea tufelor etc.
Avem o aleie de toată frumusețea în fața liceului, un parc verde și frumos, o livadă cu pomi roditori. Toate, acum în prag de primăvară, de sărbători creștine deosebite, au nevoie de îngrijirea noastră, de atenția și grija noastră.
Aceste măsuri necesare educă la elevii noștri dragostea de muncă, de ordine, curățenie… Curățenia înseamnă sănătate, dispoziție bună.
Eleonora Schipor,
profesoară la liceul din Cupca
Urmăriți-ne pe Telegram