Militarul a fost luat prizonier în iunie 2025, în timpul luptelor din regiunea Harkiv.
Despre perioada de detenție și întoarcerea acasă a vorbit pentru „Suspilne”.
Mark Mikulanineț și-a început cariera militară în 2020, în detașamentul de grăniceri din Mucacevo, iar în 2023 a fost transferat în regiunea Volînia. A servit timp de un an la granița cu Belarus, după care a fost încadrat în comandamentul de reacție rapidă și trimis în misiuni de luptă.
Prima sa deplasare pe front a fost în regiunea Harkiv, unde a stat aproximativ un an. Ulterior, a fost din nou trimis în zona Kupiansk, unde a fost capturat.
Potrivit lui, a ajuns în captivitate pe 11 iunie 2025, în timpul unui atac al trupelor ruse asupra pozițiilor ucrainene dintr-o zonă împădurită.
„Era pe la ora trei dimineața. Totul era verde, ca într-o junglă, nu se vedea nimic. Ei s-au apropiat pe neașteptate și a început asaltul. După aceea am fost declarat dispărut. Câteva zile am fost considerat dispărut, apoi s-a confirmat că sunt în captivitate”, a povestit el.
În cele nouă luni de detenție, Mark spune că a fost mutat în patru locații diferite din Rusia: inițial într-o tabără de corturi din regiunea Belgorod, apoi într-un izolator de anchetă din Stari Oskol, ulterior în Alekseevka și, în final, în regiunea Voronej.
Zilele începeau cu exerciții fizice, după care prizonierii erau treziți de muzică patriotică rusească, ce răsuna din difuzoare. Ulterior erau puși la muncă: confecționau fețe de pernă și saci de 50 de kilograme. În unele locuri, programul includea și momente în care li se permitea să privească televizorul.
Mark Mikulanineț a fost eliberat pe 5 martie 2026. Primul lucru făcut a fost să-și sune mama, cu care nu mai vorbise de nouă luni.
„I-am spus: «Mamă, sunt acasă». A început să plângă de bucurie. Nici acum nu-mi vine să cred că am fost eliberat. Îmi doream doar să trăiesc. Îmi spuneam că, mai devreme sau mai târziu, voi ieși de acolo și îmi voi continua viața”, a spus el.
Pe 30 martie, militarul s-a întors în satul natal Velîki Luciki, unde a fost întâmpinat de familie, profesori și consăteni.
„Satul m-a primit extraordinar. Erau foarte mulți oameni, inclusiv profesoara mea, colegii de clasă și oameni pe care nu-i cunoșteam. A fost foarte emoționant”, a povestit Mark.
Tatăl său, Vasile Mikulanineț, a spus că revederea a fost copleșitoare: „Nu l-am văzut zece luni. Emoțiile sunt de nedescris”.
În prezent, Mark Mikulanineț ia în calcul încheierea carierei militare și retragerea din serviciu, analizând ce va face mai departe.
Elvira Chilaru
