De astăzi, 1 aprilie, sezonul de încălzire se încheie la Cernăuți

Comitetul executiv al consiliului municipal Cernăuți a adoptat în cadrul unei ședințe extraordinare din 31 martie decizia de încheiere a sezonului de încălzire începând cu 1 aprilie. Proiectul de decizie a fost susținut de opt membri prezenți ai comitetului executiv, ca urmare a solicitării NAC „Naftogaz Ucraina” privind încheierea anticipată a perioadei de încălzire.

Astfel, din 1 aprilie, furnizarea căldurii va fi sistată în clădirile fondului locativ și nelocativ, precum și în instituțiile din sfera socială ale comunității. Totodată, pentru unele instituții medicale și sociale deconectarea se va face separat, pe baza cererilor depuse la ÎMC „Cernivțiteplokomenergo” — este vorba despre centralele termice care asigură căldura Spitalului de copii (str. Bukovynska, 4), Casei copilului (str. Oleksandr Șcerbaniuk, 2) și Maternității (str. Evhen Hrebinka, 16A).

Sezonul de încălzire în municipiul Cernăuți a fost deschis în octombrie 2025.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina