Deputații au adoptat bugetul comunității teritoriale Cernăuți pentru anul 2024

Bugetul comunității teritoriale Cernăuți în 2024 va fi de 4,5 miliarde de grivne. Din suma totală – 3,5 miliarde provin din venituri proprii, iar peste un miliard – granturi și subvenții de la bugetul de stat. În special, 450 de milioane de grivne au fost repartizate de la Uniunea Europeană pentru construcția de locuințe pentru persoanele strămutate intern și aproape 600 de milioane – subvenții pentru domeniul învățământului, informează audiovizualul public Suspilne.
Aproape 60% din buget – 2,6 miliarde – vor fi direcționate articolelor protejate, în special, pentru salarii, servicii comunale, ajutoare sociale. Peste un miliard – cheltuieli capitale: reparații și susținerea întreprinderilor comunale. Peste 600 de milioane au fost alocate pentru reparați de drumuri și trotuare, cofinanțarea granturilor, sericii locativ-comunale.
Tetiana Țâmbaliuk, șefa departamentului financiar al Consiliului orășenesc: ”Acestea sunt cheltuielile pentru finanțaraea capacității de apărare, în special, cheltuieli pentru susținerea militarilor, familiilor acestora, ceea ce se referă direct la sprijinul social, material, furnizarea de servicii instituțiilor de învățământ etc. Totodată, există și un fond de rezervă – 45 de milioane de grivne pentru sprijinul Forțelor Armate ale Ucarieni și alte cheltuieli militare.
Vom reaminti, în cadrul ședinței din 14 decembrie, când a fost aprobat bugetul orașului, au fost discutate fondurile financiare pentru necesitățile militarilor.A fost votat amendamentul privind alocarea a 150 de milioane de grivne pentru Forțele Armate ale Ucraieni, dar nu a fost susținută propunerea cu privire la redistribuirea a 121 de milioane de grivne din fondul de reparații a drumurilor pentru sprijinul financiar al militarilor.
Deputata Iana Brus a numit ulterior acest buget – ”un buget al pavelelor”, iar primarul Kliciuk l-a caracterizat – ”un buget problematic” din cauza retragerii celor 700 de milioane de grivne din suma impozitului pe venitul militar. Totuși, în redacția existentă a bugetului, susținerea financiară a necesităților militarilor ucraineni este prevăzută începând cu luna ianuraie a anului viitor.
Vasîli Maximiuk, deputat din fracțiunea „Solidaritatea europeană”, președintele comisiei bugetare: ”Nu este o sumă suficientă, dar acești bani sunt deja în buget și pot fi cheltuiți începând cu 1 ianuarie 2024”.
Unicul deputat care a votat împotrivă a fost Mîhailo Șkurei. Potrivit acestuia, necesitățile armatei ar trebui să fie printre priorități și ar fi corect să alocăm o sumă mult mai semnificativă militarilor noștri, nu mai puțin de 10% din bugetul orașului pentru necesitățile armatei.
Potrivit șefei departamentului financiar, suma alocată pentru sprijinul financiar al militarilor va fi mai mare pe parcursul anului. În bugetul din anul curent au fost alocate 50 de milioane pentru sprijinul militarilor, iar ei au primit 200 de milioane. În același timp, Cernăuțiul a primit aproximativ 500 de milioane de grivne din impozitul pe venitul militar și al forțelor de ordine, iar anul viitor acești bani vor fi vărsați la bugetul de stat.
Urmăriți-ne pe Telegram