Ajutorul este acordat în cadrul programului regional de sprijinire a formelor familiale de îngrijire a copiilor
Două familii din regiunea Cernăuți vor primi din bugetul regional câte 50.000 de grivne, informează Administrația Militară Regională Cernăuți.
Banii vor fi acordați unei familii care a înființat o casă de tip familial în comunitatea Cuciurul Mare, precum și unei familii de asistenți maternali profesioniști din comunitatea Herța.
Sprijinul pentru familiile care iau în îngrijire copii orfani și copii lipsiți de ocrotire părintească este prevăzut de Programul Regional „Copiii regiunii Cernăuți: sprijinirea și dezvoltarea formelor familiale de îngrijire, prevenirea neglijării copiilor” pentru perioada 2025–2028.
Sub președinția adjunctei șefului Administrației Militare Regionale Cernăuți, Oksana Sîmak, a avut loc ședința Comisiei pentru acordarea ajutorului unic direcționat la înființarea unei case de tip familial, precum și a familiilor de asistenți maternali profesioniști sau adoptivi.
Potrivit deciziei Comisiei, ajutorul unic direcționat din bugetul regional va fi acordat familiilor care și-au asumat misiunea importantă și responsabilă de a le oferi copiilor grijă, siguranță și căldură familială.
Suma de 50.000 de grivne a fost acordată în legătură cu înființarea unei case de tip familial și integrarea, pentru creștere și conviețuire, a cinci copii lipsiți de ocrotire părintească, dintre care unul cu dizabilități.
De asemenea, 50.000 de grivne au fost acordate unei familii de asistenți maternali profesioniști, în legătură cu cea de-a patra plasare a unui grup de copii înrudiți, realizată în anul 2026.
BucPress


