Fondatoarea Zilei cămăşii tradiţionale ucrainene din Cernăuți a devenit membră a Consiliului unei organizații internaționale

Fondatoarea Zilei Universale a cămăşii tradiţionale ucrainene, activista socială și literată din Cernăuți, Lesia Voroniuk, a devenit membră a Consiliului organizației internaționale pentru patrimoniul cultural ”Europa Nostra/Europa Noastră”. Activista a anunțat acest lucru pe pagina sa de Facebook.
”Începând de astăzi – Council Member, adică membră a Consiliului organizației internaționale pentru patrimoniul cultural Europa Nostra. Mulțumesc pentru încredere”, a scris Voroniuk.
Într-un videoclip înregistrat la București, în cadrul forumului despre patrimoniul cultural european 2024, Lesia a adăugat că acum va avea mai multe sarcini: ”Aceasta ar însemna mai multă muncă, atenție atât pentru cultura ucraineană, cât și pentru prezența ei în spațiul European”.
”Europa Nostra”, federația europeană creată cu scopul de a promova și proteja patrimoniul cultural și mediul natural din Europa. Federația este formată din 250 de organizații non-profit care activează în 45 de state europene. Asociația a fost fondată în 1963 și are sediul central în Haga. Din 1978, se acordă premii pentru sprijinul și restaurarea obiectivelor culturale în țările europene. Majoritatea asociațiilor naționale, în principal, lucrează în domeniul protecției patrimoniului cultural local, colaborând cu instituții mari, cum ar fi Uniunea Europeană, Consiliul Europei și UNESCO.
Urmăriți-ne pe Telegram