În Duminica de Florii la Mănăstirea din Bănceni, regiunea Cernăuți (Video)
Duminica Floriilor (sau Floriile) este o sărbătoare creștină fără dată exactă, comemorată întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștilor.
Floriile sunt denumite, de asemenea, Duminica Patimilor sau Duminica Floriilor a Patimilor Domnului.
Simboluri ale Floriilor – mâțișoarele (salcia). Sub cuvântul „mâțișor”, românii înțeleg floarea salciei. Evanghelistul Matei (21, 1-11), ne spune că Domnul nostru Iisus Hristos, când a intrat, după învierea lui Lazăr, în Ierusalim, a fost întâmpinat cu ramuri verzi de arbori și mai ales de finic, (scrie Wikipedia).
Amintirea acestei intrări sărbătorești a Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, biserica ortodoxă o serbează în fiecare an în ziua de Florii.
Deoarece în regiunea Cernăuți, dar și în celelalte zone locuite de români (România, Republica Moldova) nu cresc finici, românii întrebuințează rămurele verzi de salcie, florile cărora se mai numesc „mâțișoare”.
Sute de ramuri de salcie au fost împărțite astăzi enoriașilor prezenți la Slujba din Duminica de Florii din cadrul Mănăstirii din Bănceni, regiunea Cernăuți. Ca de fiecare dată Mănăstirea era arhiplină. Oamenii au venit să se roage pentru pace și mântuirea sufletului, să aprindă o lumânare pentru sănătatea celor dragi și să sărbătorească împreună Floriile, o sărbătoare creștină care ne apropie de o altă mare Sărbătoare – sfintele Paște!
Reporterii BucPress TV au fost prezenți în Duminica de Florii la Mănăstirea din Bănceni, unde au filmat secvențe din timpul serviciului divin, dar și din timpul primirii sfintei împărtășanii. Cei prezenți la Slujba din Duminica Floriilor au fost serviți cu bucate tradiționale românești de post, un obicei devenit tradițional la Mănăstirea din Bănceni, regiunea Cernăuți.
Urmăriți-ne pe Telegram