În Transcarpatia va fi judecat un băiat de 16 ani acuzat de violarea unei pensionare
În Transcarpatia, un băiat de 16 ani din raionul Mucacevo va fi judecat, fiind acuzat de violarea unei femei în vârstă de 62 de ani. Incidentul a avut loc în octombrie 2024.
Informația a fost făcută publică pe 11 decembrie pe site-ul Poliției Naționale din regiunea Transcarpatia.
Adolescentul este acuzat de „vătămare corporală intenționată ușoară” și de „viol”.
Potrivit anchetei, pe 5 octombrie, o femeie dintr-un sat al raionului Mucacevo a raportat poliției că, pe 4 octombrie, un consătean minor i-a agresat mama, o femeie în vârstă de 62 de ani.
„În aceeași zi, băiatul de 16 ani suspectat de agresiune a fost identificat și adus la poliție. Câteva zile mai târziu, victima a relatat noi detalii despre incident, declarând că tânărul a comis asupra sa acte de natură sexuală – băiatul a violat-o”, se precizează în raportul poliției.
Ulterior, adolescentul de 16 ani și-a recunoscut faptele în fața autorităților.
Investigația preliminară a fost finalizată, iar cazul a fost transmis în instanță. Acuzatul riscă până la cinci ani de închisoare.
Urmăriți-ne pe Telegram