Lucrările la viitorul centru pentru veterani din Ujhorod, de pe strada Eroilor Brigăzii 128, au ajuns la un stadiu de 76%, potrivit șefului Administrației Militare Regionale Transcarpatia, Myroslav Bilețki.
Clădirea va avea o suprafață de peste 2.400 de metri pătrați. Centrul va include cabinete pentru asistență psihologică, socială și juridică, un cabinet medical, spații pentru activități individuale, săli de conferințe, un spațiu de coworking, o sală de sport, zonă pentru copii și o cafenea.
La subsol este amenajat și un adăpost antiaerian de 574 de metri pătrați, cu intrare principală și de rezervă. În această zonă au fost instalate rețelele de apă și canalizare, iar lucrările la sistemele de ventilație și electricitate sunt aproape finalizate.
În prezent, sunt montate ferestrele și acoperișul, iar lucrările continuă la fațadă, finisajele interioare, sistemele de ventilație și climatizare. Proiectul prevede și accesibilizarea integrală a clădirii pentru veteranii cu dizabilități și persoanele cu mobilitate redusă.
Elvira Chilaru


