La depozitul de deșeuri din Ciornivka, situat în apropiere de Cernăuți, au demarat lucrările de consolidare a barajului de protecție. Construcția are un rol esențial, întrucât reține mii de tone deșeuri, care, în anumite zone, depășesc nivelul barajului cu până la 18 metri. Valoarea totală a lucrărilor – aproape 77 de milioane de grivne, informează audiovizualul public Suspilne.
Autoritățile locale estimează că, în urma intervențiilor planificate, depozitul va putea fi utilizat pentru încă cel puțin trei ani. Proiectul prevede consolidarea structurii prin instalarea de piloți și utilizarea betonului rezistent la umiditate, precum și supraînălțarea barajului cu peste șase metri. Deși barajul care înconjoară amplasamentul se află într-o stare tehnică precară, acesta funcționează ca o infrastructură de protecție indispensabilă, prevenind scurgerea levigatului periculos în afara perimetrului și dispersarea deșeurilor în mediul înconjurător. Consolidarea sa se va realiza prin introducerea de piloți de susținere.
Potrivit viceprimarului orașului Cernăuți, Ihor Krohmal, aceste lucrări vor permite continuarea depozitării deșeurilor menajere pentru o perioadă de trei–patru ani. El a subliniat însă caracterul temporar al soluției. Pentru rezolvarea definitivă a problemei insuficienței capacității de stocare, este necesară reconstrucția depozitului și amenajarea unui nou bazin de acumulare. În acest sens, autoritățile caută surse de finanțare externe, în condițiile în care costul construirii unui singur astfel de bazin este estimat la aproximativ 500 de milioane de grivne. Pe lângă lucrările de consolidare, la depozit urmează să fie construită și o stație de epurare a levigatului, investiție evaluată la peste 18 milioane de grivne.
Anterior, Departamentul de transport și servicii comunale a informat că, în perioada cuprinsă între mijlocul anului 2021 și sfârșitul anului 2025, întreprinderea Spetskomuntrans a cheltuit peste 2,5 milioane de grivne pentru evacuarea și tratarea levigatului. Contractele pentru execuția lucrărilor de consolidare a barajului și pentru construcția stației de epurare au fost câștigate de compania „Aris-Kom”, în urma procedurilor de achiziție publică. Conform planificării actuale, stația de epurare ar urma să devină operațională în vara anului 2026, iar lucrările de consolidare a barajului să fie finalizate până în ianuarie 2027.
În ceea ce privește cauzele stării critice a barajului, autoritățile au precizat că acesta a fost construit în perioada 2017–2018, însă lucrările ar fi fost realizate cu încălcarea normelor de construcție. Potrivit datelor oficiale, în iunie 2022 barajul prezenta deja fisuri și se afla într-o stare critică de avarie. În anul următor, în cadrul unei expertize tehnice, au fost identificate deteriorări ale digului, care constituie structura principală a barajului. Totodată, lipsa unui sistem adecvat de drenaj la nivelul depozitului favorizează acumularea levigatului, exercitând o presiune suplimentară asupra construcției și agravând riscurile structurale.
sursă foto: Suspilne Cernăuți
BucPress


